Ceata si vid.

     Aburul cald ce îmi iese din gura este acompaniat de fumul ţigării pe care o tin încercand sa nu o scap,avînd mana îngheţată.Imi este frica.Dar nu maresc pasul,mergand la fel de incet ca si cum as fi partasa a unui convoi funerar.Imi urmaresc pasii calcand pe suprafata uda,intunecata,numita asfalt.Si intunericul...da,erau felinare pe strada.Sau nu erau?De ici de colo se zarea o urma plapanda portocalie.Dar era atat de neinsemnata.Totul era inghitit de valul sufocant al cetii...
     Merg la fel de linistita,chiar daca eram speriata.Singura,in inuneric,in ploaie,in ceata.Singura pe un drum pe care il cunosc atat de bine.Dar care acum mi se pare strain.Este pustiu.Este atat de liniste.Pot sa aud linistea.Linistea asta ma doare,atat de de puternica...Imi pot auzi inima batand,suflul greu,pasii.
     Ma opresc si ma uit de jur imprejurul meu.Liniste,ceata,intuneric,stropi inghetati de ploaie ce imi ating fata.Sunt singura pe drum.Singura in vidul existenteti.Asa pot gandi.Infrunt suprafata uda de pe jos si ma intind.Stau pe spate,inconjurata de ceata,lasand ploaia sa imi intinda machiajul negru.Si incep sa ma gandesc la viata,la univres.Simt niste picaturi de ploaie fierbinti ca mi se preling pe obraji.A,sunt lacrimi.Uite,fiecare lacrima este o bucata din durerea si amagirea mea ce iese din mine si se duce langa mine,in vidul singuratatii.
     In sfarsit ma ridic,uda si murdara.Macar sunt curata in suflet.Mi-am lasat acolo,pe pavajul ud toate gandurile negre si toate problemele.Imi continui drumul prin ceata groasa,oftand.Imi continui drumul spre vidul nestiintei.