Scrisoare. Post scriptum 9

Dragul meu,

Permite-mi să îmi cer scuze pentru ca sunt nebună. Știu ca este greu de crezut dar chiar vreau să scap de toata această paranoia din capul meu. Noi vorbim despre încredere. Nu pot zice că nu am încredere in tine. Din potrivă, am! Dar nu am încredere în mine și în capacitatea mea de calmare si eliminare a problemelor de ordin emoțional ce mă bântuie de ani buni.
Dar cum să-ți explic eu, iubitul meu. Îmi este frica ca acel abis de singurătate despre care ți-am tot vorbit îsi va face din nou loc spre mintea mea iar tu, vei pleca. Vei pleca și mă vei uita așa cum, pana acum, au făcut toți. Da, știu! Să încetez prin a te compara cu umbrele trecutului meu nu prea vesel deoarece tu ești tu. Și mă iubești. Iar eu sunt conștientă de asta, in detrimentul iluziilor lansate.
Cert este că această scrisoare, dublu însărcinată, este ca tu, acela pe care eu îl iubesc "incriminunabil" de mult, să îmi poți înțelege toanele, fricile și alte bazaconii ce îmi hoinăresc rebel prin minte și de asemenea să mă ierți. Să îmi ierți idioțenile din ultima vreme. Căci te iubesc.



A ta, pentru totdeauna,
Mâțul tău cel mic.

Post scriptum : Te iubesc. Iartă-mă. Încetează. Maturizează-te. Ajută-mă.

Dorința și ispita.

 O privire. Nu, nu o simplă privire. Acea privire. Acea privire plină de afecțiune, de iubire... de pasiune. Plină de flacăra parcă scoasă din măruntaiele iadului. Flacără ce urlă animalic din pricina unei dorințe de atingere, de contopire, de plăcere.

 Și buzele! Și încă ce buze! Mari, cărnoase, bine conturate. Cum aș putea să îndrznesc să nu ador acele buze?! Cum aș putea să nu îmi doresc să-mi trec degetele cu multă delicatețe pe deasupra lor, să le simt finețea? Cum le umezește ușor cu vârful limbii, atât de încet și de hipnotizant. Colțurile gurii ce se ridică într-un zâmbet dulce, făcându-te să-ți dorești acele păcate săngerii peste gura ta, pentru tot restul vieții? 

 Aceste două ispite ale unei perfecțiuni cu mult peste acest tărâm, pe care îmi este imposibil să nu le ador. Felul în care cele două nestemate precum pământul primăverii mă privesc mă fac să îmi pierd mințile într-un joc înfiorător de plăcut. Modul în care acele buze se reped înspre ale mele, atingându-le cu răsfăț, mă îndepărteză de montonia cotidiană și de obișnuința de zi cu zi, aruncăndu-mă în meandrele timpului. Suma acestor doi factori mă îndpărteză de entitatea mea, iar ajungând să vorbim despre acea unire pe care o avem.

 Mâinile lui pe obrajii mei, coborănd cu finețe până îmi ajung în păr. Iar felul în care-mi atinge părul... atât de ușor încât s-ar putea confunda cu cea mai scumpă mătase din lume. Ca mai apoi, într-o îmbrățișare înăbușitoare, parfumul meu, și al lui, să devină al nostru.

 Un talmeș-balmeș de simțiri pe care îmi este cu mult peste puteri să le pun în ordine.Nu sunt sigură ce am în gând sau în suflet atunci când  îsi aruncă ochii asupra-mi sau când mă sărută. Sau în acel moment firesc când îmi stă alături. Este totuși ceva ce îmi vine tot timpul în minte. Îl iubesc.

Aripi, din nou.

Nu le-am mai simţit de multă vreme grele pe spatele meu. Nu le-am mai văzut de multă vreme umbra pe pământul întunecat. Unde au fost? Uitate în trecut? Lăsate de izbelişte pe un deal nins de amintiri? Nu, au fost în mintea mea, vindecându-se dupa ce am căzut ultima oară, cu ceva timp în urmă. Ca acum să fie din nou acele aripi albe şi puternice de înger ce m-au călăuzit de la primul apus de soare din viaţă.

Ultimul meu zbor cu tine a fost iluzoriu, deasupra unui lac dat în îngheţ. Nu ştiam cine eşti căci pomeţii blânzi, uşor pistruiaţi şi buzele frumoase, proeminente erau ascunse după acea mască de argint a posibilităţii, a speranţei.

A fost destul de şocant să descopăr că tu erai îngerul cu care am dansat sub luna plină a lui Noiembrie. Dar ar fi trebuit sa îmi dau seama demult de asta, doar luna ne este patroană a iubirii ce ne-o purtăm.

Şi din nou apriplie mele. E ca şi cum îţi simt atingerea blândă de-a lungul unei pene. Cum o mângâi stând în spatele meu, astfel eu simţindu-ţi răsuflarea fierbinte pe piele.

Haide, iubitul meu.

Zboară alături de mine,

Din nou.

Să zburăm sub luna plină şi să ne uităm trecutul.

Plin de lacrimi, de regrete.

Să fim noi şi cu iubirea,

Eu cu tine şi cu cerul.

Să-ţi ating buzele dulci,

Fierbinte.

Să nu mă uiţi.

Aripile alături să ne bată,

Precum inimile.

Uite-o, e EA ! post scriptum 8.

Hai să vă exlpic. Ea? Păi EA. Blonda care mi-a marcat viaţa definitiv. De ce? Păi de tot. Nu contează, e prea greu ca să înţelegeţi. Ce trebuie să ştiţi este că... o cheamă Carla. Cât de suav sună! Şi eu o iubesc! De ce? Pentru că vreau şi pentru că pot. Definitiv, irevocabil şi irefutabil.

Remember last two years?!

 2009 - Picnic Poiana, fetuşi de la Mc şi killăreală infectă de păianjeni cu un cuţit de plastic. Body cu buric şi autostopul din autobuz. Mai apoi tort la mine şi chţăială generală. Ce vremuri, ce copii cuminţi eram!
2010 - Noi două, numai noi două. Barul de pe scări, balonul cu Hannah Montana, brioşa pe post de tort cu ia ghici! lumânare de la biserică în ea că n-am găsit de tort. "LMA" urlat în mijlocul Republiciului ca mai apoi să ne ameţim (puţin zis) cu multe cocktali-uri si bere. Remember felicitarea cu "La vie en rose" ?. AI râs o luna de mine pentru aia. Încă mă întreb cum am ajuns acasă şi cum am nimerit perna. Şi tu mai aveai vreo 250 de metrii în plus faţă de mine de mers...
2011 ? Urmează să vedem...Cert este că... de 7 ani încoace dar mai ales de 3, TE IUBESC!

Post scriptum :

 LA MULŢI ANI! 

Până şi marea ne ştie şoapta

"Mi-e frică..." 

ţi-am zis cu glasul înlăcrimat.

Te-ai uitat la mine aşa cum ştiam şi cum mi se părea că este de cuviinţă.

Să fi fost frică, şi la tine?

Iubire? 

Înţtelegere?

Adoraţie?

"Te iubesc, mâţul meu, nu are de ce să îţi fie frică!"

Lună plină, plaja goală. Muzica aia pe care nu o sufăr eu pe fundal, încercând zadarnic să acopere vuietul hipnotizant la mării. M-am apropiat, râzând de tine, de malul apei. Spre surpinderea mea, era atât de curată încât puteam vedea fiecare scoică sau piatră de pe nisipul ud. Şi atât de caldă! 

"Haide şi tu!"

ţi-am ţipat în timp ce, 

nu-mi păsa de rochia de mătase 

şi mă avântam în mare.

Ai venit şi tu, cu parul negru

stralucitor de broboanele de apă sărată.

Şi m-ai strâns in braţe acolo,

in miezul noapţii de Iulie,

M-ai sărutat.

Ne-am ridicat privirile sclipitoare

Stând acolo, pe reflexia

Ca o coamă de cometă

Ce Luna, albă

O avea in mare, 

acum neagră.

Ne-am ridicat privirea spre Lună,

Şi-am oftat. 

"E frumoasă"

Eu ţi-am zis...

"Iar tu îi oferi lumina ce-o face să sclipească, Regina mea, Regina Lunii."

Iar aşa, intr-un final de vis real,

Marea însăşi ne-a ascultat şi văzut

 şoapta iubitoare

Spusă ca o legendă...

sau o cântare.

Cu Luna ca martoră, şi-un val ca urare.

Înger. post scriptum 7

 Undeva, în adâncul meu am ştiut că voi fi la fel ca înainte. Dar nu ştiam când sau de ce. Sau unde. Ei, uite că mi-am găsit din nou fericirea. Tot alături de tine. 

 Nu îmi vine să cred! Încă sunt vrăjită de potopul de sentimente ce mă îneacă, în sensul pozitiv. Sunt uimită de faptul că, în ciuda tuturor cuvintelor acelea, noi suntem din nou... noi. Iar tu ai reapărut de după bariera de fum, cu o simplă sărutare alungând-o. 

 Tu... nu îmi găsesc cuvintele potrivite ca să te descriu. Ce poţi să îmi faci! Cum mă poţi face să mă simt! Ce îmi face stomacul să o ia razna şi ce îmi poate tăia respiraţia în asemenea hal?! A... DRAGOSTEA.

 Eşti îngerul meu. M-ai salvat odată. Şi ai venit şi ai făcut-o şi a doua oară. Şi acum sunt sigură că nu îmi vei da drumul. Deloc. Nu mă vei lăsa vânată de mocirla aia tristă. Cine eşti? Ce îmi faci? Tu eşti Alex al meu, cel pe care îl iubesc. Şi mă iubeşti. 

 Cred că mă pierd in propiile-mi jocuri de cuvinte. În propiile-mi idei. Totul din cauza ta? De asta te iubesc. Şi încă în ce hal! Să ştiu că vei fi acolo de fiecare dată când voi avea nevoie de tine. Să ştiu că mă vei iubi indiferent de ce s-ar întâmpla. Eşti îngerul meu.

Post scriptum : 

Te-am iubit.

Te iubesc.

Şi te voi iubi mereu.