Iubeste si viseaza.

Sunt doua actiuni,doua lucruri pe care stiu sa le fac mai bine decat orice altceva.Imi place sa le fac.De ce?Pentru ca imi dau acel sentiment de bine si de usurare cand le fac.Iubesc si visez.Visez sa iubesc.Iubesc sa visez.Visez sa visez.Iubesc sa iubesc.
De mica am facut un singur lucru.Am visat.Am visat la ceea ce s-a intamplat ieri sau la ceea ce as vrea sa devin,sa fac,sa mi se intample.Eu cred ca visele sunt propiul meu univers in care nu exista ceea ce nu imi place si gasesc belsug in ceea ce imi place.Eu cred ca visele sunt acel taram unde nimic rau nu mi se poate intampla si unde pot crea cu un singur gand orice.Si acolo nu sunt judecata,nu sunt atacata.Acolo eu sunt regina si cea ce conteaza.
Odata cu anii ce au trecut in visele mele a aparut din ce in ce mai des un nou personaj.Unul pe care poate chiar si acum cred ca il cunosc,dar probabil e doar un inlocuitor.Incet incet am inceput sa simt ca iau foc in vise,ca explodez si ca zbor alaturi de acel personaj care imi tine peretii lumii viselor in picioare.Am inceput sa gust iubirea si sa o simt ca pe un invleis catifelat si moale dar totodata de nestrapuns pe pielea mea.
Acum oare visez?Normal,o fac oricand si oriunde.Dar de iubit,iubesc?Cum sa iti spun,caci poate tu vezi ceea ce incerc sa transmit,fiindu-ti este aderesata aceasta scrisoare.Iubesc in orice fel si iubesc pe oricine,dar m-am indragostit de iubirea care visez sa ti-o port.De ce ma mai complic atat cu asta?De la o simpla intrabre...DA,IUBESC!
Si iti zic si tie si oricui mai citeste scrisoarea mea.Va indemn la asta,chiar va rog sa faceti asta.Omule,IUBESTE.VISEAZA.

Ceata si vid.

     Aburul cald ce îmi iese din gura este acompaniat de fumul ţigării pe care o tin încercand sa nu o scap,avînd mana îngheţată.Imi este frica.Dar nu maresc pasul,mergand la fel de incet ca si cum as fi partasa a unui convoi funerar.Imi urmaresc pasii calcand pe suprafata uda,intunecata,numita asfalt.Si intunericul...da,erau felinare pe strada.Sau nu erau?De ici de colo se zarea o urma plapanda portocalie.Dar era atat de neinsemnata.Totul era inghitit de valul sufocant al cetii...
     Merg la fel de linistita,chiar daca eram speriata.Singura,in inuneric,in ploaie,in ceata.Singura pe un drum pe care il cunosc atat de bine.Dar care acum mi se pare strain.Este pustiu.Este atat de liniste.Pot sa aud linistea.Linistea asta ma doare,atat de de puternica...Imi pot auzi inima batand,suflul greu,pasii.
     Ma opresc si ma uit de jur imprejurul meu.Liniste,ceata,intuneric,stropi inghetati de ploaie ce imi ating fata.Sunt singura pe drum.Singura in vidul existenteti.Asa pot gandi.Infrunt suprafata uda de pe jos si ma intind.Stau pe spate,inconjurata de ceata,lasand ploaia sa imi intinda machiajul negru.Si incep sa ma gandesc la viata,la univres.Simt niste picaturi de ploaie fierbinti ca mi se preling pe obraji.A,sunt lacrimi.Uite,fiecare lacrima este o bucata din durerea si amagirea mea ce iese din mine si se duce langa mine,in vidul singuratatii.
     In sfarsit ma ridic,uda si murdara.Macar sunt curata in suflet.Mi-am lasat acolo,pe pavajul ud toate gandurile negre si toate problemele.Imi continui drumul prin ceata groasa,oftand.Imi continui drumul spre vidul nestiintei.

Te iubesc & post scriptum 2

Imi aleg cu greu cuvintele.Nu ma intreba de ce.Poate pentru ca te iubesc prea mult.Poate pentru ca fara tine viata mea ar fi un abis.Poate pentru ca fara tine as fi distrusa.Poate pentru ca,in ciuda faptului ca nu te-am mai vazut de hm,8 ore?eu iti duc dorul,deja.Asa cum este in fiecare zi,cand ne despartim la pranz pana a doua zi de dimineata.Dara avem telefoane,ne consumam minutele si facem cost suplimentar numai ca sa ftim ca suntem impreuna,ca nu ne-am uitat reciproc.Ne ciondanim si randem,glumim,ne zice "TE IUBESC!" de o mie de ori pe zi , stiind ca acest sentiment va deveni si mai puternic cu fiecare secunda.
Tu.Cum ne-am cunoscut?6 septembrie 2010,cer innorat si racoare.Livada.Pe banca,la o tigara.Ce face tigara din om,vezi?Nu ne inchipuiam ca vom ajunge aici.Nu,nu o faceam.Am inceput sa vorbim mergand incet inspre Cafeteca,unde am mai stat de povesti cateva ceasuri bune.Apoi in parc,bere la pet,Dunhill Negru si niste Metallica din telefonul unui tovaras.Ha,cat am putut sa radem.
Si uite-ne azi.Suntem de nedespartit.Tu maine pleci,nu o sa te vad vreo 10 zile.Slava Cerului ca exista mess,telefoane si Skype,ca sa putem povesti tot ce se intampla la mine cat si la tine.Doamne,cat de mult pot sa te iubesc.Asa cum esti tu.Aiurita,ametita,uneori toanta.Iubesc tot la tine.Rasul tau e sincer,ca un clinchet.Zambetul te face sa pari si mai frumoasa decat esti.Fata de "what the fuck?!" pe care mi-o mai arunci in ore cand dau vreo duma sau cand te pun sa ma gadili in palma.Prea multe.Ti-as putea dedica un intreg roman,nu numai un simplu post pe blog.Dar asta este o dovada,pentru toata lumea.Sa vada si sa stie ca te iubesc.
Ana-Maria Andrei,iti jur pe tot ce am mai scump ca iti voi ramane alaturi indiferent de ce se intampla si ca te iubesc infinit.Ca nu te voi parasi si ca te voi sprijini in orice vrei sa faci.Ana,esti cea mai buna prietena a mea si asa vreau sa ramanem toata viata.TE IUBESC!

[post scriptum : 3 dimineata,intuneric,ne tinem in brate bete moarte.Te intreb ce ar face diriga daca ne-ar vedea asa.Vine raspunsul tau epic : "FIRST TIME NOTHING HAPPENS!".Ha,deci la mine sau la tine?]

Subconstient.Omniprezent.Indrumator.

Uite,a plecat.Uite,te-a lasat singura.Tu fraiero!E spre binele tau,tampito!De ce sa plangi,sa iti faci sange rau pentru ca nu a fost sa fie?Hai,treci peste,mergi la urmatorul!
Uite ce imi zic,singura.Toata lumea ma intreaba "ba,esti bine?!" iar eu le raspund sec ca da.Nu,nu sunt bine,desteptilor!Cum as putea sa fiu?Din nou va zic,lasati-ma in depresia mea,in gandurile mele.Incerc sa trec peste,sa gasesc ceva poate mai bun decat ce am avut in trecut dar eu vreau ceva si nu mi se da.Stiu,acum sunt un copil razgaiat care da din picioare si urla "VREAU AIA!!!!!".
Da stiu.N-ai mai vrut.Sunt si eu complexata,ca orice persoana de altfel.Macar am puterea de a o recunoste.Sunt complexata si asta te alunga,pe tine si pe multi altii. 

"No,asta e!Asa-s eu.Accepta sau valea!"

Of,taci naibii din gura,subconstientule!Ma enervezi! 

"Eu pe tine sau tu pe mine,scumpo?!

Tu aia care plangi ca o fraiera dupa cine mai stie ce tip care nu te merita?" 

Ti-am zis sa taci!TACI!Nu e asa!Eu nu merit nimic.Eu sunt aia tampita...

"Of,nu te mai chinui sa negi.Nu iti pasa prea tare.Ti-o faci cu mana ta!"

Dar imi este greu...nu pot sa trec peste.Okay,hai sa zic ca tine.Nu vreau sa trec peste.De ce sa vreau?Uitare,din nou?Sti cat de mult detest sa uit.Nu vreau sa-l uit si pe el.Asa cum am facut cu restul....

"Pe ei i-ai uitat,unul cate unul.Urmeaza altii.De ce iti faci asta?

Pai...cred ca imi place.Da!Imi place!Imi place sa ma doara,sa sufar si sa vreau sa nu mai am nicio legatura cu lumea asta!Imi place,ador asta.Oh,dulce suferinta!

"Esti nebuna.Copila,ai o viata inainte si nu merita sa iti placa durerea si suferinta."

"Chiar nu merita.Trebuie sa fi puternica,optimista,napasatoare."

"Trebuie sa fi cum esti in momentele in care sunt numai eu cu tine."

"Adica sa imi ripostezi si sa imi comentezi.Asa trebuie sa faci si cu viata..."

Bine.Ai dreptate.Deafpt,asa zic acum.Ca peste o luna doua iara vom purta discutia asta,nu-i asa subconstinetule?Nu,nu imi mai pasa.Am o viata,hai sa o traiesc in exces.Asta cat mai apuc.O luna,doua.Pana ma apuca iara.Pana iara imi ia foc inima si imi explodeaza creierul dupa careva.M-am obisnuit.Nu-i asa rau...

"Ma bucur ca zici asta.Si nu conteaza ca o sa revi in starea asta infecta."

"In care plangi si iti smulgi comoara din cap de nervi si oftica."

"O sa fiu aici,tot timpul."

"Nu ma deranjeaza,chiar imi face placere sa urlu la tine WAKE UP! din cand in cand..."

Implozie.

Si totusi,din toate astea ma desprind si ma arunc in vidul emotiilor.Bucurie,tristete,dragoste,ura,extaz,dezamagire. Antitezele tutror fetelot mele ma mananca incet , din interior , ma duc aproape de o implozie sentimentala ce m-ar putea distruge complet.
De ce?Iara-mi pun intrebarea asta,una retorica din cate vad.Nu imi pasa...ba imi pasa,nu o arat.Nu imi recunosc nici macar mie insami ca imi pasa.Poate ca nu imi pasa asa tare,doar putin.Imi pasa doar pentru ca cei la care tin eu resimt ceea ce multimea gandeste si spune despre mine.Si asta ii doare,ii supara.Pe mine ma macina.Dar realizez ca este cuvantul lor de aroganti impotriva propiei mele persoae,asupra fiinteti ce traieste in corpul pe care eu il denumesc AL MEU,chit ca stiu ca este o simpla ustensila ce ma tine in viata.
Uite cum aberez iarasi,plina de draci sub lumina infecta ce neonul o arunca deaspura mea si a paginii de matematica pe care pixul fuge creand mazgaliturile mele numite scris.Da,eu aberez.Eu iubesc.Eu urasc.Eu vreau sa uit de tot sau sa ma uite toti si sa o iau de la inceput.Vise...
Imi doresc acel ceva care sa ma distraga de la tot si sa imi drogheze mintea cu niste cuvinte filozofice,sa ma faca sa zambesc oriunde as fi,orice as face.Of doamne,m-am saturat de monotonia singuratatii si de abisul insangerat de lacrimi sarate.Pete de durere ce vreau sa imi fie luate si arse pe rug,sa le simt mirosul de putred ars,de distrugere.De moarte.

Valuri de ganduri negre mi se preling pe fata,pe trup.Le simt cum ma ard,cum imi mananca din carne.Mi se strang in jurul gatului si le simt cum ma sufoca.Cum imi termina si ultimele puteri,ultimele ganduri bune.Cum ma duc spre sfarsit...

history repeating & post scriptum

Viata are de gand sa imi readuca in peisaj aceleasi povesti pe care mi le-a mai oferit o data si inca o data si tot asa.Mizerabilele mele povesti de iubire trebuie traite la nesfarsit,cu un subiect diferit,ca o pedeapsa pentru neincrederea pe care o am in mine.Si uite acum iar reflectez asupra acestor probleme,stand in autobuzul infect ce imi intuneca zilnic viata si ascultand acele sunete nervoase pe care eu le iubesc atat de mult.Ma pregatesc pentru ce va fi atunci cand voi ajunge acasa,pentru ce va fi maine si pentru ce va fi in zilele urmatoare.Parca privesc din nou filmul trecututlui meu,intr-o zi rece de iarna.
Dar eu vreau sa ma mint singura!Sa zic ca nu e adevarat ceea ce gandesc,ca e doar imaginatia mea.O simpla carte deschisa.Dar nu e asa simplu.Deh,ce n-as da sa fie asa.
Cei la care tin,cel pe care pot zice ca DA!,il iubesc!,cei care imi sunt alatrui oriunde,oricand, sunt personaje omniprezente si omnipotente in fiascoul vietii mele.Daca ma insotesc dimineata pe drumul dezastrului ma vor conduce si pe cel al euforiei , dupa-masa,cand totul este bine si frumos.Dar toate astea s-au repetat de ani incoace.Si cu timpul se pierd si revin sub alte forme,cu aceleasi povesti.
Cum inchei asta?Ca pe-un wish-list de Craciun :
1.te iubesc chiar daca tu zici ca e o greseala si ca voi suferi.Este suferinta mea data ca dovada a iubirii mele.
2.va multumesc ca imi stati aproape la timp de distractie,necaz,nervi,tristete,betie,indragosteala si altele.O sa vi-o intorc ,cu varf si indesat,ca sa nu ma uitati.
3.iarta-ma,chit ca nu stiu de ce imi cer iertare.faptele relatate de mine au fost purul adevar iar povestea celor ce ti-au zis este complet altaMa rog,intelegi tu.
WHY IS THIS HISTORY REPEATING OVER AND OVER AGAIN?

post scriptum - comentariul literar asupra operei create de viata este insasi viata sau pur si simplu este ceva inutil.Alegeti...