Pasiune de iarna

Ma uit in jur prin camera si vad comorile mele.O casca roz asupra careia se asterne o pereche de ochelari cu bentita multicolora.O aparatoare de spate atarnata de dulap,carapacea mea de testoasa.Niste manusi aruncate pe langa pat,tremurand sa atinga pulberea inghetata de diamante de afara.O geaca si o pereche de pantaloni tranite langa usile deschise ale dulapului.Si langa usa…un snowboard ce te-ar putea baga in sperieti numai la auzul numelui sau.Assassin…al meu iubit Assassin.Micile mele comori,lucuri fara de care viata mea ar fi in pericol.Ah da,uite in coltul de acolo o pereche de boots negri presarati cu dungi mov,asteapta sa isi ajute campioana.

Acum cateva ore cand veneam spre casa…da,a fost un adevarat miracol ceea ce am vazut.Padurea grea,aplecata si intunecata de greutatea minunatiei zapezii.O poteca ingusta printre peretii de omat imi arata drumul sper casa.Un peisaj demn de Narnia sau de alt basm alb.
Iar maine?Maine voi zbura.Imi voi da drumul sufletului sa alerge si sa urle cu salbaticie atunci cand nimeni nu este acolo,sa ma vada.Voi fi din nou Regina Partiilor,campioana acestor locuri.Maine voi fi din nou acea eu fara de frica,fara  sa imi pese de ce zic cei din jur.Maine eu voi fi acasa,in inima muntelui.Maine imi voi recapata viata pierduta pe timpul verii.Of,pasiune de iarna…

Nu am plecat,sunt aici.

Si va vorbesc din umbra.In disperare de cauza ma uit la cate nebunii se intampla in viata mea,de pe o zi pe alta.Si imi vine sa plang,sa urlu,sa disper.Uite cate probleme,uite cate ganduri imprastiate de jur imprejurul meu precum plapuma zapezii proaspat cazute.De ce gandesc asa?
Iarna si-a facut marea intrare in vietiile noastre de mai putin de 36 de ore si pe mine ma apuca o melancolie demna de un film.Uite ca stateam pe pervaz,privind cum ningea cu gratie,band din ceaiul de scortisoara pe care il iubesc atat de mult.Patura mea mov,pufoasa,imi incalzeste trupul racit nu de frig,ci de singuratate.
Uite ca iar un haos al cuvintelor se insira pe ici pe colo,lasandu-ma masca de cate prostii pot debita.Dar nu am sa plec,nu.Voi ramane aici si o sa va torturez cu imaginatia mea pur blonava si usor isterica.Am sa raman un adevarat mister pentru cei care nu merita sa ma cunosca.De aia zic ca va vorbesc din umbra.Uite,iara un post fara rost dar care ma reprezinta si in care zic ce simt si ce gandesc.Uite,inca o ora de TIC pierduta pe internet deoarece da,SUNT PEDEPSITA.Dar nu plec nicaieri chiar daca scriu mai rar.Ha,sa ma impuste cineva la ce tampenii zic.!

Aripi de inger,masti si luna plina.

  O noapte senină de noiembrie.Luna plină îşi împrăştia razele de argint peste lacul dat în îngheţ.Cat de frumos,dar tot odată cat de sinistru.Îmi place.Luna aia îmi da putere,mă inspiră si îmi ia frica.Zbor uşor spre mijlocul oglinzii lacului si privesc.
  Creatura cu parul negru precum smoala,lung pană la solduri,atat de stralucitor si de asemanator cu un voal de mătase.Un chip angelic acoperit pe jumate de o masca de aur impodobita cu nestemate safirii.Straie albe cusute cu fir de aur si imprastiate cu pulbere de diamant.O pereche de aripi ce ajungeau pana la cer,albe,pure.De neinvins.Acea fiinta ma privea.Niste ochi caprui,stralucitori ma tintuiau.Atat de blînzi si totusi atat de feroce.
  Am plecat de acolo si m-am indreptat inspre palatul intunecat de pe marginea lacului.Atat de marte si de vechi.Lumini zglobii spargeau ferestrele uriase prin care se vedeau niste draperii grele de catifea,rosii.Si m-am avantat in acel mister.Oameni cu masti se uitau la mine.Se aplecau in fata mea plini de supunere.Ma admirau cu ochii speriati.Si te-am vazut pe tine,in capatul imensei sali de bal.Atat de impunator in vesmintele negre.Atat de frumos chiar si cu masca de argint ce te acoperea.Atat de fermecator.
  Vi la mine si imi intinzi mana,invitandu-ma la dans.Pasesc alaturi de tine pe tempoul lent al valsului iar tu ma conduci cu multa gratie pana afara.Plutim in continuare pana cand atingem usor suprafata neteda a lacului,din nou.Si privim in jos.Din nou acea fiinta rapitoare,alaturi de un falnic print intunecat.Noi doi.Pictati cu aripi de inger si purtand masti.Totul sub o luna plina.

Electicitate si chimie .

Da,este stiinta pura.Chimie ciudata care provoaca o electricitate divina.Ha,iti dai seama?
Ia gihci.Fluturi tembeli ce imi danseaza step prin stomac cand te vad.Pacate singulare provocate doar de o privire.Ah,ce imi place asta.Ma atingi,iau foc.Ma saruti,explodez.Ma privesti,radiez.Deci da,o iau razna.
Multiple ganduri deloc cuminti ce imi bubuie prin cap daruite de acel zambet strengar ce mi-l mai arunci cu grija.Uite cum fabulez eroic la tinerete.
Ma faci sa fiu curentata.Ah,primul nostru sarut?Ce ziceai?Ca fluierau unii?Eu nu mai bagam nimic de seama,nu muzica nu nimic.Eram intr-o cutie izolata fonic,nu imi mai pasa de nimic.M-ai luat in barte si bum! niste fiori de lava si de gheata mi-au trecut pe sirea spinarii.Ce poate sa imi placa senzatia.
Ia zi,continuam acest joc in doi,stiintific si tot odata neortodox?

Melancolie.

Gandu-mi zboara.A trecut octombrie.Cand?

Ce am facut luna asta,de ce nu imi simt picioarele si ma simt ca ultima fraiera?

Nu mai stiu nimic.A da,a fost ziua mea.Bal de caritate in numele distractiei epice.

Am facut-o lata,mi-am descoperit adevaratii prieteni [Va iubesc.!]

Am scris despre fostul.Mi-am vazut fostul 2.Mi-am inecat amarul in carti.

Si acum?

Melancolie.

Din aceea infecta.Acea melancolie care te tine in pat,pe intuneric.

Melancolie creata si de vresurile teribile de dragoste ale muzicii mele.

Melancolie tratata prin ras,care dispare.Timpul ?Detest.

Melancolie putreda,fara sens.Amalgam de emotii.

Faima.Da,o sa traiesc pentru totdeauna.Sunt faimoasa,cred.
Ce rol ai tu in inima mea ?Ce e inima mea in rolul tau?

Ha.Iara timpul.Se scurge ca fumul unei tigari,gratios,curbat.Incet.

Dar timpul nu ofera aceias satisfactie ca o tigara nu?

Am terminat,chiar daca e fara rost.

Cu tine,in vis.

M-am trezit si de jur imprejurul meu plutea o aroma dulce,cunoscuta.Portocala...si vanilie.Imi aduce aminte de casa,de mama si de lumanarile ei.
Mi-am dat plapuma deoparte,am coborat din pat.De unde venea imbietorul miros al copilariei mele?Am dat perdelele inlaturi.Visam?
Portocali plini de fructe,boabe de vanilie.Peste tot,presarate.Si pudra alba,scanteietoare, a zapezii.
Clar,visam.Am deschis geamul si mirosul de basm a inundat camera.capul meu plutea iar inima a inceput sa-mi baga anormal de tare.Sa fi murit?Nu,nu am cum sa fi murit.Nu am ce cauta aici daca am murit.
Am alergat afara,euforica.Eram desculta dar am pasit pe zapada.Zapada?Nu se poate,parca era nisip...fina,deloc rece.
Si de undeva se auzea acea bataie ritmica pe care vara de vara adoram sa o aud.Marea.Mi-am facut loc printre crengi portocalii,incarcate.In departare,printre himerele copacilor,un cer de-un roz frenetic,presarat cu nori mov sau rosii,de foc,imi aduceau aminte de apusul tarziu de august.Si da,marea.Mirosul ei sarat devenea din ce in ce mai apasator si mai amestecat cu cat ma apropiam mai mult de mal.
Picioarele goale mi-au fost brusc lovite de apa.Apa?Asta nu era apa.Era ca si cum un val de saten,fin si racoros m-a atins,nicidecum umezeala apei.
M-am intors.Si te-am vazut pe tine.In cele mai frumoase straie albe,batute cu onixuri.Si cu doua aripi marete,negre si poate infricosatoare.Nu te-am recunoscut din prima,nu erai asa cum te stiam.Dar ceva te-a dat de gol...
Pe fata iti era asternut un zambet pasnic,calm.Acel zambet pe care il iubesc.Si eu am zambit.

-Tu esti?te-am intrebat speriata.

-Poate,tu ce crezi?mi-ai raspuns.

Ti-am sarit in brate si tu m-ai prins.Mi-am lipit capul de tine si am simtit cum migdale de diamant,lacrimi,au inceput sa mi se prelinga pe obraji.Iar tu...tu ti-am ingropat fata in parul meu si m-ai strans cu putere in brate,oftand.Din mine,o cascada de suspine si sughituri umplea aerul.
-Mi-a fost dor de tine!ti-am zis,ridicand capul si privind in acei ochi intelepti pe care i-am iubit atata.
-Nu trebuie sa iti fie,eu sunt tot timpul cu tine.Intotdeauna.
Aveai acea privire trista,ce de inceput de adio.Am inteles.Plecai.
-Nu ma parasi...i-am soptit.Nu din nou.
-Nu o fac,Mirunelu,mi-ai zis cu acea voce blanda,care ma calma,invocand alintul ce mi-l  dadusei de mica.
M-ai sarutat pe crestet iar eu am inchis ochii,savurand momentul,stiind ca s-ar putea sa fie ultimul.
Si atunci m-am trezit.Eram in camera mea,ca o portocala.O lacrima mi-a cazut pe fata.Tu nu mai erai langa mine,ai plecat...
Te iubesc,mi-e dor de tine.