Mă ţineai în braţe , mă sărutai pe frunte şi mă priveai ca pe cea mai de preţ comoară . Îmi mângâiai obrajii înlăcrimaţi , lacrimi care au fost pentru prima oară de fericire . Te iubeam , mă iubeai , ne iubeam şi asta era tot ceea ce conta . Fiecare TE IUBESC din ziua aia , fiecare atingere a buzelor noastre . A fost frumos să ne lăsăm ăatuţi de razele solare stând în iarba , nu ? Şti bine despre ce vorbesc . Iar acum abea de-mi găsesc cuvintele potrivite , deoarece nu vreau să arunc acele cuvinte pe care le am în suflet alături de o mlaştină de durere şi de lacrimi .
Uite , şti ...dacă nu şti o să o faci într-o bună zi . Aceasta este speranţa mea ultimată , speranţa mea poate mult prea peste ceea ce este posibil şi real. Este speranta care îmi dă puterea de a merge înspre ziua de mâine , chiar dacă timpul trece pe lângă mine precum un tren în drumul ce-l voi avea spre mare . Ce sper ? Ce simt ? Simt încă eternitatea . Iar asta îmi aduce speranţa că ... hai s-o zic pe limba mea : Someday , somehow , if we are ment to be , we will .
Iar aştern pe o pagină de net amalgamul meu mental . Nu mi-l pot pune în ordine . Chiar dacă încerc . O să dau totul în speranţa mea , chiar cu riscul de a nu mai avea nimic apoi . Te iubesc.
