Despre speranta (cu posibila dezamagire)

Astazi am decis a vorbi despre SPERANTA. De-a lungul juvenilei mele vieti am invatat ca speranta vine odata ce suferi. Speri sa treaca, sa nu te mai doara, sa revina totul la normal sau, mno, ma rog, la un relativ normal.
Stiu ce este aia speranta.Mi-am dus calatoria plina de fluxuri de sentimente pe rosul ocean de sange ce ne mentine vii pe picioarele incalculabil de mari ale sperantei. Da, recunosc cu tragere de inima, si stiu ca imi sta in gat atunci cand o zic, dar uneori speranta mea si-a dat duhul in propiile-mi brate.
Acum, stiu, exista o intrebare : ce legatura am avut eu cu speranta? Am sperat, din prima clipa de viciere mentala.Prima speranta a fost cea a razgandirii atunci,pe moment. Apoi am sperat ca el va vedea cat de mult m-a ranit si ca se va intoarce. Am sperat si inca sper ca poate, dorinta mea va devenii realitate.
Ce este speranta? Este acel ceva care te face sa vrei, totusi, in ciuda faptului existentei ei ca un gand abstract, sa traiesti. Sa lupti.Este acel ceva ce il ai chiar si dupa ce realizezi ca nu mai are sens. Dar ca merita sa speri ca s-ar putea intoarce totul in beneficiul tau.
Dezamagirea? Sperante in zadar, ca tu sa pleci tot asa, poate chiar mai rau decat erai. Imi este frica de sperante eronate. Sunt ca simplul fapt al adevarului "Mos Craciun nu exista!" . Doare,recunosc. Doare mai mult. Mult mai mult. De aia va/te rog. Oricine ai fi tu, cititorule. Speranta este cel mai frumos lucru din lume, dupa dragoste.Doar de', stiti proverbul:

"Hope Dies Last"

Fum. post scriptum 5

La inceput,totul a fost un fum negru,gros,prin care nu puteam sa vad.Dar usor usor acel fum s-a deschis la culoare.Aparea o silueta,chiar la bariera dintre a o vedea clar si a disparea in neat.Apoi apareau si alte siluete,ce treceau partial prin frontiera aceasta.Cand intr-un final...ACEA silueta a trecut cu totul.defpat,nici nu avea de ce sa treaca,fumul devinise aproape inexistent.

Iar silueta...acea silueta m-a purtat pe aripile iubirii,ale fericirii si ale dualitatii.Eu eram o figurina de aer si vid pe cand el era acel ceva ce trebuia sa imi umple existenta,completandu-ma.Era silueta ce a strapus fumul si l-a facut sa eludeze tot ceea ce imi apartinea,tot ceea ce gandeam,toate locurile in care mergeam.Era silueta care a facut fumul sa moara in cele mai groaznice chinuri.

Apoi o ploaie a luat nascare undeva,la granitele dintre mine,el si restul.Acolo unde eram noi era cald,soare,frumos.Ploaia s-a atasat farmecului nostru.Erau zile in care ne imbiba gandurile sau zile in care doar de ocolea.Dar in acele zile sortite raului,aparea abur.Abur?Da,abur.

Aburul ne-a inconjurat miseleste,ca si cum i-ar fi fost frica sa apara brusc.Un traznet a lovit in inima acelei siluete.Si a izbucnit cosmarul neputand a fi stapanit.Nu,nu a ars mocnit.A fost brusc.Fumul a reaparut.La fel de negru si de gros cum mi-l aduceam aminte.Iar silueta a trecut dupa acele bariere invizibile ale sperantei si ale amagirii,cautand,poate,o alta silueta care sa stinga focul infernului.

Post scriptum 5 : sfarsitul lui mai,ploaie si perdele trase la camera.O camera goala.Oare a meritat sa incerc?Dar daca merge,voi regreta ca am facut-o?Macar stiu ca am incercat...

Tu?

Il simt.trece pe langa mine.Cu fiecare ridicare si coborare a leaganului privescu cum picioarele imi ating ba cerul,ba pamantul.Vantul imi adie prin parul desprins,il face sa se infoaie.Si imi usuca lacrimile de pe obraji.


-Sti....de fiecare data cand ma dau in leagan am aceias senzatie.Ma dau din ce in ce mai tare si vantul,care tu sti foarte bine ca imi e prieten,trece pe langa mine.Iar atunci cand varfurile balerinilor mei ating bolta cereasca,el trece pe langa mine soptindu-mi  grabit.

-Ce iti sopteste?

-Acelasi lucru,mi-l repeta de mii de ori.Doua cuvinte.

-Care?

-Te iubesc.

-Si cine le zice?Si le lasa purtate de vant?

-Tu?

-Exact...

-Si parca...de fiecare data cand sunt in leagan vantul imi impregneza in par iubirea intregii lumi,iubire ce  inunda fiecare molecula a corpului meu,iubire ce ajunge ca un soc electric in varfurile degetelor mele,unde simt furnicaturi.

-Si a cui e iubirea aia,defapt?Cine crezi ca ti-o trimite?

-Tu?

-Exact...

-Mias dori sa raman aici la noapte.Sa ma las batuta de razele lunii.Sa isi napusteasca razele asupra mea,cu violenta,pentru cat de paranoica am fost azi.Sti de ce am fost astazi asa,cu beneficiul regasirii inspiratiei?

-Eu?

-Tu?

-Eu.Exact!

Tu,intotdeauna.&Post scriptum 4.

"Totul a inceput de la un ceai si o gluma."

Stiu,asta este adevarul.Eu plangeam dupa imposibil pe umarul tau.Tu ma consolai.Am realizat ca am sanse,dar totusi nu aveam incredere.Iar mi-am fortat norocul.Am facut-o degeaba.Tot cu tine am sfarsit.

Si nu o zic in nume de rau.Sunt pentru prima oara in ani de zile fericita.Zambesc,rad,plutesc.TRAIESC!

E acel sentiment de bine,de euforie pe care credeam ca il cunosc.De ce zic credeam?Pai,da,il cunosteam,dar nu atat de bine precum il cunosc acum.Nu era la fel de puternic.Niciodata nu a fost asa puternic.Niciodata nu am crezut ca voi putea gandi asa mare.Ca voi putea sa folosesc cuvintele acelea de care imi era atat de frica.Cuvinte marunte si scurte,poate chiar monosilabice.Dar care luate in brate,cantaresc mai mult decat kilometrii de alte prostii.Da,la asta visam,la asta speram.

Prima oara?O gluma ce a socat pe multi,pentru noi o distractie inofensiva.Un ceai intr-o sambata dupa-masa innorata si rece.Sau sa fi fost si mai demult?Un Twix intr-o clasa,razand la repetitii?Nu,nu.Era o seara a inceputului de noiembrie,in fata unui club de langa gara.Remember?Acum realizez ca aia a fost.

Acum?Acum...Acum daca incerca cineva sa ma omoare stiu ca eu as zambi si nu mi-ar pasa.Imi redai calumul si copilaria pe care am incercat de atatea ori sa o ucid prin a incerca sa fiu ca restul lumii.Eu,tu,parc.Ne jucam ca doi copii de 5 ani,razand.Nu ne pasa de nimic,ne distram.Of,cum am ajuns sa fiu asa?

Cand ma gandesc la tine...nu,m-am exprimat gresit,pentru ca asta fac tot timpul.Gandesc la tine si imi vin in cap siruri sinonimice pentru INTOTDEAUNA.Cred ca defapt,tu si intodeauna sunteti sinonime.Pentru mine.

In concluzie?Ce concluzie,care concluzie?Asta este numai inceputul.Povestea noastra nu va avea o concluzie.

Our story will last forever.

Post scriptum 4 : Te iubesc.Si nu exista destule cuvinte in lume care sa exprime cat de mult o fac.

O stea & post scriptum 3

Nu stiu ce mi-a venit cu acea stea.De mica am convingerea ca fiecare persoana ce pleaca dintre noi isi continua viata alaturi de ce plecati mai inainte,ca niste pete luminoase pe cuvertura manjita de cerneala numita cer.Iar cei ce se nasc sunt o stea ce coboara pentru a vedea lumea.Eu sunt o stea.Tu esti o stea.Toti suntem niste stele.
Dar ma intreb...asa cum sunt acum,vie si miscand,n-as putea sa ma duc acolo sus,alaturi de suratele mele?Sa pot sa vad lumea mea cu ochii pe care i-am avut odata,fara ca acum sa mai tin minte?Of,ar fi asa frumos.Poate chiar m-as decide sa raman acolo.Vai,ce frumos visez...
Si totusi,iata-ma o stea pe cerul intunecat de Martie.O stea cu o lunga coama.Una stralucitoare.O coama compusa din particule de amintiri si molecule de lacrimi de trisete.privesc lumea cu ochii prea blanzi,prea intelegatori,ce mi-au fost daruiti.Gandesc prea pozitiv,prea cred ca toti au o partea buna in spatele tuturor rautatilor.Prea am incredere in oricine,ca are un suflet si totusi nu poate fi asa diabolic.Sau poate?Nu,nu imi pot da seama.Sunt eu prea buna cu ei toti.Si de asta se profita.
Sunt o stea,o stea mica neinsemnata printre alte stele mici si neinsemnate.O farama de lumina ce apare incet,incet pe panza cerului de amiaza tarzie a fiecareri veri toride din istorie.Sunt o stea ce asteapta ori sa se ridice inapoi , sa isi poata intinde coama fara frica ca cineva se va prinde de ea si o va trage la fund.Ori...o stea care vrea sa coboare acolo jos si sa cunoasca,sa observe.Cert este ca...da,sunt o stea.Sunt o stea printre altele,dar sunt unica stea de aici si de acolo.

Post Scriptum 3 : Ascult "Vara Asta" by Vama Veche , afara este un frig de crapa pietrele.Sunt usor mai mult deprimata si cu inima in 4 zari.Subconstintul iar tipa "Tu nebuno,ti-am zis sa ai grija,sa nu faci aia si aia si aia?!Da tu...Las,trece si asta.Tot el e fraier.O sa vina inapoi asa cum au facut toti.Hai,smile si fuckhismoamadeadpeople!" Da,whatever,e un post scriptum fara rost.Da mi-a prins bine.

Iubeste si viseaza.

Sunt doua actiuni,doua lucruri pe care stiu sa le fac mai bine decat orice altceva.Imi place sa le fac.De ce?Pentru ca imi dau acel sentiment de bine si de usurare cand le fac.Iubesc si visez.Visez sa iubesc.Iubesc sa visez.Visez sa visez.Iubesc sa iubesc.
De mica am facut un singur lucru.Am visat.Am visat la ceea ce s-a intamplat ieri sau la ceea ce as vrea sa devin,sa fac,sa mi se intample.Eu cred ca visele sunt propiul meu univers in care nu exista ceea ce nu imi place si gasesc belsug in ceea ce imi place.Eu cred ca visele sunt acel taram unde nimic rau nu mi se poate intampla si unde pot crea cu un singur gand orice.Si acolo nu sunt judecata,nu sunt atacata.Acolo eu sunt regina si cea ce conteaza.
Odata cu anii ce au trecut in visele mele a aparut din ce in ce mai des un nou personaj.Unul pe care poate chiar si acum cred ca il cunosc,dar probabil e doar un inlocuitor.Incet incet am inceput sa simt ca iau foc in vise,ca explodez si ca zbor alaturi de acel personaj care imi tine peretii lumii viselor in picioare.Am inceput sa gust iubirea si sa o simt ca pe un invleis catifelat si moale dar totodata de nestrapuns pe pielea mea.
Acum oare visez?Normal,o fac oricand si oriunde.Dar de iubit,iubesc?Cum sa iti spun,caci poate tu vezi ceea ce incerc sa transmit,fiindu-ti este aderesata aceasta scrisoare.Iubesc in orice fel si iubesc pe oricine,dar m-am indragostit de iubirea care visez sa ti-o port.De ce ma mai complic atat cu asta?De la o simpla intrabre...DA,IUBESC!
Si iti zic si tie si oricui mai citeste scrisoarea mea.Va indemn la asta,chiar va rog sa faceti asta.Omule,IUBESTE.VISEAZA.