Saturday, 28 March 2015

A fost cel fără nume

 Primul an te chinui să nu te mai doară, al doilea să treci peste și în al treilea o iei de la capăt. Primul an apar viciile, al doilea le dezvolți, al treilea le înmulțești. Povestea acestei fete este una pe cât de tristă, pe atât de frumoasă. Mi-a spus-o vara asta un băiat mic de statură, subțire și fără un ochi. Defapt îmi spusese povestea lui, care se leagă cu a ei. Băiatul nu avea un nume, fata și-l schimba la fiecare lună plină și se pierdea printre litere aranjate cronologic pe cer. Nimeni cică nu mai știa nimic de ea, multora li se părea cunoscută dar nu știau să-mi dea vreun indiciu ca să îi pot auzii povestea de la cap la coadă.
Așa cum m-am obișnuit, copiii ăștia au numai povești triste. Ochiul băiatului servise pe post de dop pentru inimă, iar pe vremea când îi avea pe ambii, ei o iubeau pe această fată. Înăltuță, zicea el, poate cu juma de cap peste el și cu un zâmbet sadic și trist, blondă și cu ochii mici și întunecați. Frumoasă de pică, mai spunea el, avea gusturi ciudate, neortodoxe și vicioase. Îi plăcea să bea, îi plăcea foarte mult asta. Dar nu atât de mult încât să se îmbete tare de tot, doar ca să se amețească și să plutească în tipicii ei pantaloni scurți și tricoul asimetric prin casă. Și îi mai plăcea să cânte, stătea cu o chitară neagră și cu ochelarii de soare caracteristici filmelor cu avioane din toamna lu’ ’86 cântând melodiile din vremurile apuse ale rockului, melodii pe care mai mult ca sigur le mai știau vreo 10 hippeioți în pragul morții.
Băiatul fără nume a iubit-o pe fata asta, și ea zicea că îl iubește de nu mai poate, dar se vedea că minte și că e doar un joc. Și ei s-au tot jucat, s-au jucat de-a prinsea cu săgeți otrăvite, leapșa cu palme pline de ținte ruginite, ascunsea în sicriee centenare. Ea tot timpul câștiga, până în ziua în care, în timp ce îl îngropa de viu de dragul științelor medievale, i-a văzut singura urâțenie de pe corp. O semilună rozalie pe pieptul alb, cu o crustă delicată, băiatul a întrebat-o, ea s-a speriat, și-a scos ura și lui ochiul, apoi inima prin orbitea goală și-a plecat. Cu inima lui în buzunar, aruncând o bucată de hârtie pe care scria caligrafic un nume.
-De ce plângi băiete fără nume, când nu mai ai cu ce să simți?
-Cu o bucată firavă dintr-un copac tâiat acum 10 de ani, zise el scoțând o bucată de hârtie. Cu numele ei.

”Gloria...exultate”


(U2 – Gloria )

No comments: