Wednesday, 19 March 2014

Mă numesc Paul


 Stau cu tine la masă ca să îți spun povestea mea. Tu, o fată simplă dar specială, stai în fața mea cu un pix ieftin și cu 13 foi goale pe care vei scrie. Da, îmi plac detaliile, îmi place să observ ceea ce nu observă alții. Nu ai dormit prea bine aseară nu? Nici eu, stai calmă. Tu ai scris, mai mult ca sigur, sau ai citit vreo carte de prin anii '20 ai Amercii, probabil e ceva din New York. Tu acolo ai vrea să locuiești chiar acum, nu să stai cu mine la o măsuță muradră din barul ăsta obosit de pe Strada Vechiturilor. Știu că am dreptate. Dar vorbeam despre dormit, eu n-am dormit din cauza unei femei, pentru că nu îi pot spune fată. În ochii mei de bărbat, ea e femeie. Nu e cine știe ce frumusețe dar are ceva al ei, probabil ochii mici și întunecați. Nu, nu știu cum o cheamă. Știu doar că o iubesc de dinainte să o fi văzut prima oară acum 3 ani în parcul cu castani. Și mai știu că nu aș vrea să o cunosc, ar strica toată frumusețea poveștii mele. Bine, da, ai dreptate, nu e nimic frumos aici, dar eu așa o privesc. Vezi tu, eu gândesc în permanență pozitiv și asta mă face să fiu fericit in mizeria mea. Scrii foarte repede și frumos, ți s-a mai zis? Eu nu am scris niciodată, defapt nu am avut niciodată înclinații artistice. Am preferat să observ. Mic fiind, mama a crezut că sunt bolnav, nu vorbeam și nici nu dădeam semne că aș face-o vreodată, dar mă uitam cu atenție la tot și ascultam cu și mai multă atenție tot. Tu nu auzi nu? Pe strada paralelă plânge un copil, și-a scăpat înghețata. Uite, nimeni în zilele noastre nu mai vrea să vadă sau să audă. Toți sunt ocupați cu vorbăria inutilă și cu bărfa ieftină. Eu n-am ami vorbit niciodată așa mult, cred că va fi și ultima dată când o voi face. Îți amintești fata de care ți-am povestit? E brunetă și are tot timpul căștile în urechi, sunt sigur că e genul care aude numai ce vrea, și ce vrea ea sigur e ceva frumos. Are ochelarii de soare tot timpul, unii rotunzi și mari, ca cei pe care i-a purat Hepburn in Breakfast at Tiffany’s și niciodată nu o vezi fără o țigară în mână. Și știu de ochii ei mici și întunecați pentru că o singură dată am văzut-o fără, și aia într-o stație de autobuz. Cred că are inima frântă săraca, tot timpul e singură și ochelarii de soare îi poartă ca să ascundă că are fața plânsă. Fumezi, de ce fumezi, nu știi că nu îți face bine? Îți moare tinerețea... dar ce prostii vorbesc, oricum la toți ne moare odată și odată. Eu nu am fumat niciodată, nici nu am baut. Nici nu știu care este gustul cafelei, mi se pare dezgustătoare chestia aia maro servită în cești în care și-au vărast prea mulți grăbiți clipele de libertate... Fratele meu e așa, il cheamă tot Paul, și suntem leiți. Dar e opusul meu. E tot timpul grăbit, fumeză, bea și servește cafea în cafeneaua aia vestită din centrul nicăieriului. Nu obervă nimic, nici măcar când plouă el nu își dă seama, chiar dacă stă acolo și lasă apa să îi intre in oase... Știi, dă-mi și mie o țigară te rog, mulțumesc... Și apropo, mă numesc Paul, încântat de cunoștință! 

"Where the earth is strung with lover's pearls and all I see are dark eyes."
Bob Dylan - Dark Eyes