Tuesday, 10 September 2013

Transpunerea a 50 de ani de demiurgie muzicală în lumea mea

Mă transpun într-o lume a mea, o lume în care pomii sunt plini de zăpadă în mijlocul verii, țigările nu se termina vreodată, in care capul nu îți pulsează frenetic la fiecare silabă scoasă de un biped nenorocit care îți umple viața de acid, dar nu unul draguț și psihedelic. O lume pe care, așa cum a zis-o un zeu de-al meu, o trăiești după un zid. Zidul tau, nu acel zid faimos. Zidul meu e transparent, ei mă pot vedea, eu îi pot vedea, dar nu ne putem atinge. E mai bine pentru toată lumea, nu?

Chiar si așa, după zidul ăla o iei razna, o ceată de animaluțe mici cu sau fără blana îți devorează creierul provocându-i leziuni de natură articială. Țipi, te zbați, știi ca ți-ai făcut-o cu mâna ta dar nu simți nevoia să dărâmi zidul, nici ca ai avea cum, doar ai învățat din diverse povești cum să îl faci indestructibil. Până la urmă te complaci și amorțeala este de un confort … Confortul tău.

Te transpui acolo unde îți este ție bine pentru a evita nebunia, dar nu o eviți. Tot un dement într-o lume de “luminați” ajungi. Un dement ce ar trebui aruncat pe fundul unei gropi sau pe partea întunecată a lunii. Dacă tu le zici, mataforic, ca inveți să zbori, ei te fac să-ți iei adio de la cerul tău albastru și începi să te simți eclipsat de ecourile lor de doctrină. Te fac sa uiti de dorințele tinerești, de marile tale așteptări, Te vor urmari cu ochii lor paranoici, tu vei fugi de nebun pe o gheață subțire care dacă se sparge... 

Eu nu sunt diamantul, chit că sunt nebună. Nici cărămida, nu de alta dar zidul meu e altfel. M-am ascuns aici, în văzul tuturor, sunt eu și sunt ei. Eu în lumea mea ”roz fluid” cu porci zburatori și cu alte creaturi care caută ceva... un ceva al meu...


”Have I been guilty all this time?”
(Pink Floyd - Stop)



(această postare este inspirată de muzica Pink Floyd, cărăora le mulțumesc că am înnebunit, măcar știu că nu sunt singură.)