Monday, 20 May 2013

De dimineață...

... deschizi ochii odată... după un minut din nou... încă o dată.... haide că poți... 

După vreo zece minute de chinuială, reușești să deschizi ochii fără să ți se închidă automat la loc. Te foiești puțin, caști și încerci să te întinzi dar îți dai seama că asta ar însemna treezirea altcuiva, pe care, nu, nu vrei să îl trezești încă. Preferi să te întorci pe o parte și să îl privești. Cum doarme liniștit, cel mai probabil fără cămașa lui albastră în carouri pe care o porți tu, fără tricou ( dacă nu e cămașă, e tricou!) în poziția de steluță de mare pe care de obicei o ai tu. Faceți schimb, cu sau fără voia voastră, de obiceiurile de dimineață, pentru că așa ajungeți să nu vă încăierați la fiecare mișcare. 

Și în continuare, el doarme. Liniștit, așa frumușel cum îl vezi probabil numai tu în lumea asta obsedată de reviste trecute prin chirurgie digitală. Doarme și ți-e frică să respiri pentru a nu-l trezi, știi că și el ar face același lucru pentru tine. Mai stai pe-o parte, cât e nevoie, și zâmbești, nici tu nu știi de ce zâmbești dar o faci. Aștepți, chiar dacă e nevoie de un infinit de ani. Îl vezi cum zâmbește și el în somn, te gândești că te visează. Sau visează mâncare. Multă mâncare, micul dejun pe care ai de gând să il prepari puțin mai târziu. Îl vezi cum face câte-o grimasă adorabilă, cum se foiește și el... Și aștepți pentru că îți place.

Și deschide și el ochii, din mai puține încercări decât tine. Se întoarce și el, te cuprinde cu o mână și te trage cu capul pe pieptul lui...



Good morning, beautiful.