Friday, 23 March 2012

Unu fără cinci- post scriptum 10

 Lasă-mă să-mi aduc aminte de ziua de azi, de acum un an. Lasă-mă să zâmbesc atunci când îmi aduc aminte de gluma noastră puerilă, de acel prim sărut teoretic nesemnificativ. Lasă-mă să-mi aduc aminte de noi de acum un an. Dar lasă-mă să-mi aduc aminte de asta cu bucurie.
 Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte. În povești ăsta e număr magic nu? Ei bine, da, a fost. Au fost șapte luni magice. ”Se zice că fiecare are undeva, undeva în lumea asta, jumătatea sa.” Iar eu sincer cred că am găsit-o pe a mea. Ce păcat că nu este ceva reciproc. Ce păcat că jumătatea mea m-a făcut să sufăr in ultimul hal. Ce păcat că basmul meu nu a avut un final fericit.
 Dar a fost un basm frumos. Cel mai frumos. Am fost atât de fericită îngerașule, n-ai idee cât de fericită m-ai făcut și câtă bucurie mi-ai adus în cele mai grele momente. Parcă ieri îmi scrântisem glezna la mare și abea mergeam, dar am insistat să merg cu tine să ne plimbăm pe plajă, după apus. Și tu m-ai dus in acea bucată de plajă unde mi-ai făcut o inimă din pietre și mi-ai zis că mă vei iubi veșnic. Și mi-ai promis că la anul vom merge acolo să vedem dacă inima noastră mai este acolo. Probabil că ea este, dar noi nu mai suntem.


Cine-mi va mai spune-n fiecare noapte somn ușor și
Cine-mi va mai spune-n fiecare zi "Îmi este dor" și
Cine-mi va mai spune "Te iubesc", acum, când tu nu mai ești.”


 Este 23 martie. Trebuia ca astăzi să împlinim un an. Dar nu a fost să fie. Dar nu înseamă că eu nu te mai iubesc, sau că te urăsc, sau că îți port pică. Nu, deloc. Atunci când te vad am același sentiment de fericire pe care mi-l dă și prima rază de soare din martie sau primii fulgi de zăpadă din octombrie. Indiferent de ce s-ar întâmpla. Fiecare zâmbet pe care mi-l acorzi este la fel de placut și de minunat ca fiecare sărut ce mi-l dădeai odată. Și fiecare îmbrățișare este perfectă. 
 Sincer, mi-e dor de tine. Îmi pare rău pentru toate prostiile pe care le-am făcut să te rănesc sau să te necăjesc in - cinci dintr-un an. Chiar îmi pare rău. Remember?


Te-am iubit.
Te iubesc.
Și te voi iubi mereu. 


P.S. : Iartă-mă și pentru asta, dar chiar vroiam să ști. 





Friday, 2 March 2012

Primăvară volumul doi

 Nu e ca și cum s-ar fi topit zăpada sau ar fi înflorit cireșii. Nici frigul nu a dispărut, poate și-a plecat capul în fața zâmbitoarei primăveri. Nu, nici păsările nu s-au întors....
 Poate un val de amintiri presărate cu nisip sau mireasma merilor din grădină ce mă izbește ocazional. Dar e ceva trecător. Acum... acum e ceva vechi dar nou, ceva uitat și reamintit. Acei primi fiori ai primăverii...Mi-a fost dor să mă simt așa.
 Haide, spune-mi, are rezultat această ecuație? Unul întreg, mă refer. Care este formula de a adapta acești doi termeni unul pentru celălalt? Pentru a-i face compatibili?
Mă întreb dacă chiar am încheiat capitolul. Nu numai capitolul, ci și cartea. Am citit-o din scoarță-n scoarță, cu toate notele de subsol, mulțumirile și dedicațiile. Până si editura o știu. Și acum încep o carte nouă, o poveste nouă. O primăvară nouă.  Și primul capitol este atât de frumos, plin de prieteni și de zâmbete de încurajare. La fel ca și primăvara. Și acel nou personaj, cât de fermecător și de captivant este! Parcă pot să văd acei ochi de culoarea smaraldului, răpitori și hipnotizanți. Buzele perfecte...
 Ce-am făcut?! Iar e primăvară și eu citesc o nouă carte, despre primăvară. Un al doi-lea volum, protagonista fiind tot eu, dar băiatul din poveste fiind o briză proaspătă, venită să îmi fure vorbele și inima. Cu o rază de soare, fumul unei țigări poștite dup-un colț și o îmbrățișare atât de dragă.  Un zâmbet de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. Iar eu a făcut-o.

Bună, vrei să fi primăvara mea?”