Wednesday, 19 October 2011

Scrisoare. Post scriptum 9

Dragul meu,

Permite-mi să îmi cer scuze pentru ca sunt nebună. Știu ca este greu de crezut dar chiar vreau să scap de toata această paranoia din capul meu. Noi vorbim despre încredere. Nu pot zice că nu am încredere in tine. Din potrivă, am! Dar nu am încredere în mine și în capacitatea mea de calmare si eliminare a problemelor de ordin emoțional ce mă bântuie de ani buni.
Dar cum să-ți explic eu, iubitul meu. Îmi este frica ca acel abis de singurătate despre care ți-am tot vorbit îsi va face din nou loc spre mintea mea iar tu, vei pleca. Vei pleca și mă vei uita așa cum, pana acum, au făcut toți. Da, știu! Să încetez prin a te compara cu umbrele trecutului meu nu prea vesel deoarece tu ești tu. Și mă iubești. Iar eu sunt conștientă de asta, in detrimentul iluziilor lansate.
Cert este că această scrisoare, dublu însărcinată, este ca tu, acela pe care eu îl iubesc "incriminunabil" de mult, să îmi poți înțelege toanele, fricile și alte bazaconii ce îmi hoinăresc rebel prin minte și de asemenea să mă ierți. Să îmi ierți idioțenile din ultima vreme. Căci te iubesc.



A ta, pentru totdeauna,
Mâțul tău cel mic.

Post scriptum : Te iubesc. Iartă-mă. Încetează. Maturizează-te. Ajută-mă.