Thursday, 7 July 2011

Înger. post scriptum 7

 Undeva, în adâncul meu am ştiut că voi fi la fel ca înainte. Dar nu ştiam când sau de ce. Sau unde. Ei, uite că mi-am găsit din nou fericirea. Tot alături de tine. 
 Nu îmi vine să cred! Încă sunt vrăjită de potopul de sentimente ce mă îneacă, în sensul pozitiv. Sunt uimită de faptul că, în ciuda tuturor cuvintelor acelea, noi suntem din nou... noi. Iar tu ai reapărut de după bariera de fum, cu o simplă sărutare alungând-o. 
 Tu... nu îmi găsesc cuvintele potrivite ca să te descriu. Ce poţi să îmi faci! Cum mă poţi face să mă simt! Ce îmi face stomacul să o ia razna şi ce îmi poate tăia respiraţia în asemenea hal?! A... DRAGOSTEA.
 Eşti îngerul meu. M-ai salvat odată. Şi ai venit şi ai făcut-o şi a doua oară. Şi acum sunt sigură că nu îmi vei da drumul. Deloc. Nu mă vei lăsa vânată de mocirla aia tristă. Cine eşti? Ce îmi faci? Tu eşti Alex al meu, cel pe care îl iubesc. Şi mă iubeşti. 
 Cred că mă pierd in propiile-mi jocuri de cuvinte. În propiile-mi idei. Totul din cauza ta? De asta te iubesc. Şi încă în ce hal! Să ştiu că vei fi acolo de fiecare dată când voi avea nevoie de tine. Să ştiu că mă vei iubi indiferent de ce s-ar întâmpla. Eşti îngerul meu.


Post scriptum : 
Te-am iubit.
Te iubesc.
Şi te voi iubi mereu.