Tuesday, 22 February 2011

Iubeste si viseaza.

Sunt doua actiuni,doua lucruri pe care stiu sa le fac mai bine decat orice altceva.Imi place sa le fac.De ce?Pentru ca imi dau acel sentiment de bine si de usurare cand le fac.Iubesc si visez.Visez sa iubesc.Iubesc sa visez.Visez sa visez.Iubesc sa iubesc.
De mica am facut un singur lucru.Am visat.Am visat la ceea ce s-a intamplat ieri sau la ceea ce as vrea sa devin,sa fac,sa mi se intample.Eu cred ca visele sunt propiul meu univers in care nu exista ceea ce nu imi place si gasesc belsug in ceea ce imi place.Eu cred ca visele sunt acel taram unde nimic rau nu mi se poate intampla si unde pot crea cu un singur gand orice.Si acolo nu sunt judecata,nu sunt atacata.Acolo eu sunt regina si cea ce conteaza.
Odata cu anii ce au trecut in visele mele a aparut din ce in ce mai des un nou personaj.Unul pe care poate chiar si acum cred ca il cunosc,dar probabil e doar un inlocuitor.Incet incet am inceput sa simt ca iau foc in vise,ca explodez si ca zbor alaturi de acel personaj care imi tine peretii lumii viselor in picioare.Am inceput sa gust iubirea si sa o simt ca pe un invleis catifelat si moale dar totodata de nestrapuns pe pielea mea.
Acum oare visez?Normal,o fac oricand si oriunde.Dar de iubit,iubesc?Cum sa iti spun,caci poate tu vezi ceea ce incerc sa transmit,fiindu-ti este aderesata aceasta scrisoare.Iubesc in orice fel si iubesc pe oricine,dar m-am indragostit de iubirea care visez sa ti-o port.De ce ma mai complic atat cu asta?De la o simpla intrabre...DA,IUBESC!
Si iti zic si tie si oricui mai citeste scrisoarea mea.Va indemn la asta,chiar va rog sa faceti asta.Omule,IUBESTE.VISEAZA.

Friday, 4 February 2011

Ceata si vid.

     Aburul cald ce îmi iese din gura este acompaniat de fumul ţigării pe care o tin încercand sa nu o scap,avînd mana îngheţată.Imi este frica.Dar nu maresc pasul,mergand la fel de incet ca si cum as fi partasa a unui convoi funerar.Imi urmaresc pasii calcand pe suprafata uda,intunecata,numita asfalt.Si intunericul...da,erau felinare pe strada.Sau nu erau?De ici de colo se zarea o urma plapanda portocalie.Dar era atat de neinsemnata.Totul era inghitit de valul sufocant al cetii...
     Merg la fel de linistita,chiar daca eram speriata.Singura,in inuneric,in ploaie,in ceata.Singura pe un drum pe care il cunosc atat de bine.Dar care acum mi se pare strain.Este pustiu.Este atat de liniste.Pot sa aud linistea.Linistea asta ma doare,atat de de puternica...Imi pot auzi inima batand,suflul greu,pasii.
     Ma opresc si ma uit de jur imprejurul meu.Liniste,ceata,intuneric,stropi inghetati de ploaie ce imi ating fata.Sunt singura pe drum.Singura in vidul existenteti.Asa pot gandi.Infrunt suprafata uda de pe jos si ma intind.Stau pe spate,inconjurata de ceata,lasand ploaia sa imi intinda machiajul negru.Si incep sa ma gandesc la viata,la univres.Simt niste picaturi de ploaie fierbinti ca mi se preling pe obraji.A,sunt lacrimi.Uite,fiecare lacrima este o bucata din durerea si amagirea mea ce iese din mine si se duce langa mine,in vidul singuratatii.
     In sfarsit ma ridic,uda si murdara.Macar sunt curata in suflet.Mi-am lasat acolo,pe pavajul ud toate gandurile negre si toate problemele.Imi continui drumul prin ceata groasa,oftand.Imi continui drumul spre vidul nestiintei.