Friday, 30 December 2011

Singurătate.

Acest loc nu îmi este străin. 

Din nou camera mea neagră, fără vreo ușă sau vreun geam...Nici măcar acea urmă de lumină pe care mi-o ofereai tu. Nu mai văd nimic. Nimic. Simt doar cum șiroaie de lacrimi îmi udă obrajii deja sfăsâiați de acidul durerii. Cum tremur din toate încheieturile. Simt cum mă doare fiecare răsuflare. Vreau să se termine mizeria asta de carte, cu o copertă fermecătoare, un titlu scrijelit cu litere de aur, litere ce formeaza cuvântul ”Viață”. Cu un autor în care m-am săturat să cred. Autor care dacă există, stă acolo unde-o fi el și râde de mine.
Singură într-o cameră, fără scăpare. O cameră goală. Nici măcar să mor nu pot aici, nu am cu ce să termin toată debandada asta...

Ziua în care vei realiza ce ai făcut, va fi ca și cum s-ar fi descoperit Atlanida.


Wednesday, 14 December 2011

Fluturi, îngeri, zâne

*No snowflake ever falls in the wrong place.*

Zboară. Și încă ce frumos zboară. Plutesc atât de frumos, ca niște mici îngerași ce se joacă. Uneori se mai ating, formând un duet de zâmbete, alteori parcă fug de amintirea ce și-o poartă, fug unul de celălalt, încă de când au plecat din pod. Un pod gri. Dar datorită lor este argintul viu, este întruchiparea perfecțiunii unei cuverturi de sentimente bune peste câteva pete de urâțenie a acelui lucru păgân numit greșeală. Dar e și acel suflu de cuvinte numai de ei înțeles, suflu ce le dirijează orchestra, coregrafia sau destinul. Un cuvânt numit amintire ce îi face să ajungă tot împreună, tot într-un basm. 
Se transformă în fluturi de sticlă, atât de subțiri și de neajutorați. Și fluturii zboară pe infinitul orizontului vrăjit. Zboară și dansează alături de îngeri. Îngeri care vin și îi mângâie pe modelul complicat ce și-l poartă pe aripile limpezi. Apoi, s-așează. Tărâmul de zâne din privirea Selenei, de după ce puful mercurului dispare. Doar întinderea de strălucire. Ce de coama lacrimilor țintuite de răceala timpului a fost lăsată. I-a adus pe toți împreună. Fluturi, îngeri, zâne. Fulgi de zăpadă.

”Silver dreams under a blue winter sky...”


  

Wednesday, 2 November 2011

Ziua x din luna x.

Cred ca pot să zic ce am pe suflet. Pot? Păi în ziua aia, x, ști tu care, în care mă țineai în brațe și mă sărutai, îmi spuneai că nu va fi ultima zi x, dintr-o luna tot x. Că vor veni și altele, că nu se termină acel sentiment, că e veșnic. Oricum, vad că ceea ce mi se zice in ziua x a lunii x sunt basme, de fiecare dată au fost basme. Sau nu, atunci par realitate, dar intervine ceva/ cineva și puf! rămân în amintire. Acum sincer, nici nu mai știu cât a trecut de atunci. O lună? Aproape. O zi? Probabil. O viață? S-a dus.
Imaginea ta reflecată sidefiu în mov. Imaginea absolutismului sentimental, încrustată în zale argintii. Captarea de zâmbete și de priviri într-o catifea albastră. Pandantivul de adorație disecată uniform, infinit, fără început sau sfârșit. Toate îmi aduc aminte de ziua x din luna x.
Ce am pe sufelt? Nu vreau să se fi terminat acea zi. O întunecă stupizenia unei plante în tonuri pastelate, ce voriam s-o vad cum zace fără rost pe comodă. Că de la aia, ziua x din luna x, a fost semnalul de alarmă pentru prezentul plin de draci. Nu mai înțelegi nimic, nu?

Ziua x + luna x = 20.

Tuesday, 25 October 2011

Delir nesăbuit, înțelege-mă!

Încerc să închid ochii astfel încăt să-mi pot contura o viață fără tine.

Nu este posibil așa ceva, ce nu înțelegi?! Așa cum ție îți este frică să nu pățesc care cumva ceva, așa îmi este mie frică...

Frică?Ce e asta?

Mi se strânge stomacul când mă gândesc la acea viață fără tine. Ști, îți tot zic ca nu pot trăi fără tine. Tu numești viață aia în care mergi, vorbești, bei, mănânci, respiri dar nu mai poți simți sau să fi fericit? Aia nu e viață, este o formă biologică de supraviețuire. Despre asta vorbeam eu. 
Ști sentimentul ăla idiot de-a dreptul în care ți se face rău când te gândești la pierdere? Când ști că s-ar putea să nu-l mai vezi pe cel pe care îl iubești vreodată? Că nu l-ai mai putea striga, mângâia, atinge sau săruta? Să zici "Te iubesc!" în vânt, sperând că acel cineva te va auzi? Eu una cred ca există ceva mai rău de atât... 
O lume în care existați amândoi dar unul o neagă. O lume în care tu pentru mine exiști dar eu pentru tine nu. O lume în care aș trece la o adică pe lângă tine pe stradă și tu nici nu m-ai observa, d-apăi saluta. O lume în care tu îi urli că-l iubești în fată dar în care nici nu te-ar auzi. 
Luate ca și total, ambele sunt niște furtuni ale minții. Cum să te pierd eu pe tine? Cine m-ar mai lua la pieptul său, cine m-ar mai alinta sau cine îmi va mai zice că va fi bine atunci când e foarte greu? În ambele ipostaze, mai bine moartă de-a binelea decât să bântui la propriu viețile altora...

Mai bine trăiesc acum, în prezent, când eu sunt a ta și tu ești al meu. Când ne iubim infinit. 
Când nimeni și nimic nu ne stă în cale. Fie el normal sau din lumea cealaltă.
Te iubesc.

Friday, 21 October 2011

Lacrima dintre șoapte.

Sunt singură. Adică ți-am mai zis asta o dată. Te rog, alină-mi singurătatea așa cum numai tu ști. Iubitule, unde îmi ești?
Am câteva șoapte pentru tine. Iar câte-o lacrimă alunecă ușor pe fața mea. Uite...
  • Te iubesc. Și am făcut-o încă din prima clipă.
  • Mă iubești și știu că vrei să mă protejezi. Dar o poți face nu numai exterior cât și în sufletul meu. Înțelegi tu.
  • Spune-mi, cât de tare mă urăști pentru ce am făcut?
  • Eu nu te urăsc. Deloc. Și n-aș putea să fac asta niciodată.
  • Zboară din nou alături de mine, înger iubit. Ajută-mă să îmi mai refac odată aripile, să putem dansa pe deasupra lacului nostru.
  • Mă crezi că...în ciuda mirosului impregnant din cameră, eu încă îți simt parfumul dulce pe cuvertură sau pe pernă. Unde ești să mă ți în brațe, să mă iubești? Să mă aperi?
Pisoiașul meu, eu te iubesc. Tare de tot. Dar te rog, curmă-mi durerea și hai să sfidăm încă odata tot ceea ce există, tot ceea ce este contrar noastră. Hai să ne continuăm iubirea eternă. Hai să fim noi din nou, căci unul pe celălalt ne
ajutăm și ne apărăm. Te iubesc, și acestă șoaptă a fost precedată de o lacrimă direct proporțională cu sentimentele ce ți le port.



Ascultă-mă.

Te rog, ascultă, măcar așa, ce am de zis și gîndește bine la ce faci. Pentru că, cum să-ți explic eu ție. Nu îmi pasă de riscuri. Nu îmi pasă de acele pericole pe care tu le vezi iminente. Nu îmi pasă de nimic altceva înafară de tine. Tu. Punct. Atât. Fricile tale pot lua foarte bine viață și acum. Chiar e mai posibil să se întâmple ceva acum, decăt dacă nu ai fi făcut asta. Iubitul meu, te rog. Ascultă-mă și ia in considerare ceea ce zic. 

Sunt singură.
Ajută-mă!
Negru, pe peste tot. Numai negru.
Alex!
Nu știu unde sunt. 
Salvează-mă!
Te rog, nu mă lăsa aici. 
ALEX!
Mi-e frică. 
Te iubesc, te iubesc!
Iartă-mă.
Alex...?
ALEX!
SALVEAZĂ-MĂ!

Wednesday, 19 October 2011

Scrisoare. Post scriptum 9

Dragul meu,

Permite-mi să îmi cer scuze pentru ca sunt nebună. Știu ca este greu de crezut dar chiar vreau să scap de toata această paranoia din capul meu. Noi vorbim despre încredere. Nu pot zice că nu am încredere in tine. Din potrivă, am! Dar nu am încredere în mine și în capacitatea mea de calmare si eliminare a problemelor de ordin emoțional ce mă bântuie de ani buni.
Dar cum să-ți explic eu, iubitul meu. Îmi este frica ca acel abis de singurătate despre care ți-am tot vorbit îsi va face din nou loc spre mintea mea iar tu, vei pleca. Vei pleca și mă vei uita așa cum, pana acum, au făcut toți. Da, știu! Să încetez prin a te compara cu umbrele trecutului meu nu prea vesel deoarece tu ești tu. Și mă iubești. Iar eu sunt conștientă de asta, in detrimentul iluziilor lansate.
Cert este că această scrisoare, dublu însărcinată, este ca tu, acela pe care eu îl iubesc "incriminunabil" de mult, să îmi poți înțelege toanele, fricile și alte bazaconii ce îmi hoinăresc rebel prin minte și de asemenea să mă ierți. Să îmi ierți idioțenile din ultima vreme. Căci te iubesc.



A ta, pentru totdeauna,
Mâțul tău cel mic.

Post scriptum : Te iubesc. Iartă-mă. Încetează. Maturizează-te. Ajută-mă.

Monday, 12 September 2011

Dorința și ispita.

 O privire. Nu, nu o simplă privire. Acea privire. Acea privire plină de afecțiune, de iubire... de pasiune. Plină de flacăra parcă scoasă din măruntaiele iadului. Flacără ce urlă animalic din pricina unei dorințe de atingere, de contopire, de plăcere.
 Și buzele! Și încă ce buze! Mari, cărnoase, bine conturate. Cum aș putea să îndrznesc să nu ador acele buze?! Cum aș putea să nu îmi doresc să-mi trec degetele cu multă delicatețe pe deasupra lor, să le simt finețea? Cum le umezește ușor cu vârful limbii, atât de încet și de hipnotizant. Colțurile gurii ce se ridică într-un zâmbet dulce, făcându-te să-ți dorești acele păcate săngerii peste gura ta, pentru tot restul vieții? 
 Aceste două ispite ale unei perfecțiuni cu mult peste acest tărâm, pe care îmi este imposibil să nu le ador. Felul în care cele două nestemate precum pământul primăverii mă privesc mă fac să îmi pierd mințile într-un joc înfiorător de plăcut. Modul în care acele buze se reped înspre ale mele, atingându-le cu răsfăț, mă îndepărteză de montonia cotidiană și de obișnuința de zi cu zi, aruncăndu-mă în meandrele timpului. Suma acestor doi factori mă îndpărteză de entitatea mea, iar ajungând să vorbim despre acea unire pe care o avem.
 Mâinile lui pe obrajii mei, coborănd cu finețe până îmi ajung în păr. Iar felul în care-mi atinge părul... atât de ușor încât s-ar putea confunda cu cea mai scumpă mătase din lume. Ca mai apoi, într-o îmbrățișare înăbușitoare, parfumul meu, și al lui, să devină al nostru.
 Un talmeș-balmeș de simțiri pe care îmi este cu mult peste puteri să le pun în ordine.Nu sunt sigură ce am în gând sau în suflet atunci când  îsi aruncă ochii asupra-mi sau când mă sărută. Sau în acel moment firesc când îmi stă alături. Este totuși ceva ce îmi vine tot timpul în minte. Îl iubesc.

Sunday, 21 August 2011

Aripi, din nou.

Nu le-am mai simţit de multă vreme grele pe spatele meu. Nu le-am mai văzut de multă vreme umbra pe pământul întunecat. Unde au fost? Uitate în trecut? Lăsate de izbelişte pe un deal nins de amintiri? Nu, au fost în mintea mea, vindecându-se dupa ce am căzut ultima oară, cu ceva timp în urmă. Ca acum să fie din nou acele aripi albe şi puternice de înger ce m-au călăuzit de la primul apus de soare din viaţă.
Ultimul meu zbor cu tine a fost iluzoriu, deasupra unui lac dat în îngheţ. Nu ştiam cine eşti căci pomeţii blânzi, uşor pistruiaţi şi buzele frumoase, proeminente erau ascunse după acea mască de argint a posibilităţii, a speranţei.
A fost destul de şocant să descopăr că tu erai îngerul cu care am dansat sub luna plină a lui Noiembrie. Dar ar fi trebuit sa îmi dau seama demult de asta, doar luna ne este patroană a iubirii ce ne-o purtăm.
Şi din nou apriplie mele. E ca şi cum îţi simt atingerea blândă de-a lungul unei pene. Cum o mângâi stând în spatele meu, astfel eu simţindu-ţi răsuflarea fierbinte pe piele.

Haide, iubitul meu.
Zboară alături de mine,
Din nou.
Să zburăm sub luna plină şi să ne uităm trecutul.
Plin de lacrimi, de regrete.
Să fim noi şi cu iubirea,
Eu cu tine şi cu cerul.
Să-ţi ating buzele dulci,
Fierbinte.
Să nu mă uiţi.
Aripile alături să ne bată,
Precum inimile.

Uite-o, e EA ! post scriptum 8.



Hai să vă exlpic. Ea? Păi EA. Blonda care mi-a marcat viaţa definitiv. De ce? Păi de tot. Nu contează, e prea greu ca să înţelegeţi. Ce trebuie să ştiţi este că... o cheamă Carla. Cât de suav sună! Şi eu o iubesc! De ce? Pentru că vreau şi pentru că pot. Definitiv, irevocabil şi irefutabil.
Remember last two years?!
 2009 - Picnic Poiana, fetuşi de la Mc şi killăreală infectă de păianjeni cu un cuţit de plastic. Body cu buric şi autostopul din autobuz. Mai apoi tort la mine şi chţăială generală. Ce vremuri, ce copii cuminţi eram!
2010 - Noi două, numai noi două. Barul de pe scări, balonul cu Hannah Montana, brioşa pe post de tort cu ia ghici! lumânare de la biserică în ea că n-am găsit de tort. "LMA" urlat în mijlocul Republiciului ca mai apoi să ne ameţim (puţin zis) cu multe cocktali-uri si bere. Remember felicitarea cu "La vie en rose" ?. AI râs o luna de mine pentru aia. Încă mă întreb cum am ajuns acasă şi cum am nimerit perna. Şi tu mai aveai vreo 250 de metrii în plus faţă de mine de mers...
2011 ? Urmează să vedem...Cert este că... de 7 ani încoace dar mai ales de 3, TE IUBESC!

Post scriptum :
 LA MULŢI ANI! 

Friday, 22 July 2011

Până şi marea ne ştie şoapta

"Mi-e frică..." 
ţi-am zis cu glasul înlăcrimat.
Te-ai uitat la mine aşa cum ştiam şi cum mi se părea că este de cuviinţă.
Să fi fost frică, şi la tine?
Iubire? 
Înţtelegere?
Adoraţie?
"Te iubesc, mâţul meu, nu are de ce să îţi fie frică!"

Lună plină, plaja goală. Muzica aia pe care nu o sufăr eu pe fundal, încercând zadarnic să acopere vuietul hipnotizant la mării. M-am apropiat, râzând de tine, de malul apei. Spre surpinderea mea, era atât de curată încât puteam vedea fiecare scoică sau piatră de pe nisipul ud. Şi atât de caldă! 

"Haide şi tu!"
ţi-am ţipat în timp ce, 
nu-mi păsa de rochia de mătase 
şi mă avântam în mare.
Ai venit şi tu, cu parul negru
stralucitor de broboanele de apă sărată.
Şi m-ai strâns in braţe acolo,
in miezul noapţii de Iulie,
M-ai sărutat.


Ne-am ridicat privirile sclipitoare
Stând acolo, pe reflexia
Ca o coamă de cometă
Ce Luna, albă
O avea in mare, 
acum neagră.
Ne-am ridicat privirea spre Lună,
Şi-am oftat. 
"E frumoasă"
Eu ţi-am zis...

"Iar tu îi oferi lumina ce-o face să sclipească, Regina mea, Regina Lunii."
Iar aşa, intr-un final de vis real,
Marea însăşi ne-a ascultat şi văzut
 şoapta iubitoare
Spusă ca o legendă...
sau o cântare.
Cu Luna ca martoră, şi-un val ca urare.


Thursday, 7 July 2011

Înger. post scriptum 7

 Undeva, în adâncul meu am ştiut că voi fi la fel ca înainte. Dar nu ştiam când sau de ce. Sau unde. Ei, uite că mi-am găsit din nou fericirea. Tot alături de tine. 
 Nu îmi vine să cred! Încă sunt vrăjită de potopul de sentimente ce mă îneacă, în sensul pozitiv. Sunt uimită de faptul că, în ciuda tuturor cuvintelor acelea, noi suntem din nou... noi. Iar tu ai reapărut de după bariera de fum, cu o simplă sărutare alungând-o. 
 Tu... nu îmi găsesc cuvintele potrivite ca să te descriu. Ce poţi să îmi faci! Cum mă poţi face să mă simt! Ce îmi face stomacul să o ia razna şi ce îmi poate tăia respiraţia în asemenea hal?! A... DRAGOSTEA.
 Eşti îngerul meu. M-ai salvat odată. Şi ai venit şi ai făcut-o şi a doua oară. Şi acum sunt sigură că nu îmi vei da drumul. Deloc. Nu mă vei lăsa vânată de mocirla aia tristă. Cine eşti? Ce îmi faci? Tu eşti Alex al meu, cel pe care îl iubesc. Şi mă iubeşti. 
 Cred că mă pierd in propiile-mi jocuri de cuvinte. În propiile-mi idei. Totul din cauza ta? De asta te iubesc. Şi încă în ce hal! Să ştiu că vei fi acolo de fiecare dată când voi avea nevoie de tine. Să ştiu că mă vei iubi indiferent de ce s-ar întâmpla. Eşti îngerul meu.


Post scriptum : 
Te-am iubit.
Te iubesc.
Şi te voi iubi mereu.

Wednesday, 22 June 2011

Te-am pierdut .post scriptum 6

Un gând, un vis.
Totul e amăgire.
"Te iubesc."
Eu nu te mai cred.
M-ai minţit frumos, s-o zic asta.
Iţi pasă?
Nu-mi arăţi.
Dacă ţi-ar păsa m-ai suporta 
Indiferent de cât de enervată-aş fi.
Şi m-ai ierta, oricum ai zice tu că m-ai iubi.
Dar nu.
Am luptat, am vrut să dau totul.
L-am dat,
In gol.
Unde eşti? Sau ce eşti tu?
Nu, nu eşti cel de care m-am îndrăgostit.
Unde este el?!
Ce am făcut?
E vina mea, normal.
Să nu zici că nu te-am avertizat, de la bun început.
Că-s pisăloagă şi nebună, că fac ca toţi dracii.
"TU n-ai cum să mă scoţi din sărite, iubita mea!"
TE-AM CREZUT!
Dobitoacă am fost, mă ştiu bine.
Am făcut ce-am crezut de cuviinţă ca să înţelegi de ce zic tot ce zic
Dar am realizat un singur lucru :
Te-am pierdut.



Post scriptum : 23 April 2011 - 23:30 - From HIM : " Pisoi,eu acum am realizat că avem 1 luna şi aproape 12 ore şi eu nu am încetat măcar o clipă să te iubesc din ce în ce mai mult. Acest sentiment nu se va schimba niciodată, chiar şi acum te iubesc mai mult decât când am început să scriu mesajul. " 

Sper ca nu m-ai uitat şi nu o vei face,
Te iubesc, M.

Wednesday, 15 June 2011

Perfecţiunea de după luna plină.

De mult ori mi-am imaginat că mă îmbolnăvesc subit şi că ajung pe patul de spital, aproape moartă. Alteori mi-am imaginat că sunt părtaşa la propia-mi înormântare. Este ceva anromal să iţi doreşti să vezi tot ceea ce se întamplă după ce tu mori? Să vezi ce fac parinţii tăi, prietenii, tipul pe care tu l-ai iubit dar nu a mers? Sincer, cred că toţi ne-am imaginat sau ne-am întrebat despre asta. Atunci aflii cine te iubeşte cu adevărat. Cine chiar ţine la tine şi iţi va duce dorul. Mi-a zis cineva odată să nu plângi după morţi, nu îi poţi aduce înapoi. Dar cum rămane cu menţinerea amintirii acelei persoane vii?
Uite, recunosc că eu de foarte multă vreme m-am gândit să mor. Da, sună prosteşte. Dar măcar alea 3 zile până să fiu îngropată să le văd şi eu. Cam asta ar trebui să ne fie şansa ca să aflăm dacă are sau nu rost să ne întoarcem. Da, poate că viaţa e frumoasă, sunt locuri superbe în lumea asta pentru care merită să trăieşti pentru a le vedea dar unde mai e fericirea şi speranţa dacă faci totul de unul singur? Nimic nu are sens atâta timp cât eşti singur. De exemplu, cea mai mare fircă a mea este cea de a muri singură. Fără prieteni, fără cineva care să mă iubească şi care să mă poarte mai apoi în gândul şi în inima lui până în clipa în care îşi va întâmpina propia moarte ca pe un vechi prieten.
Ce îmi imaginez eu după moarte? Perfecţiunea pe care nu am avut-o atâta timp cât am fost vii. Eu cred că după ce mori, vei găsi tot ce ai pierdut şi pe oricine nu ai putut avea. Să fie acea viaţă de basm pe care ţi-ai tot dorit-o în viaţa anterioară. Eu cred că după moarte totul este exact aşa cum ţi-ai dorit să fie înainte să dai ortul popii.
Cum văd eu moartea? Teoria mea : naşterea este luna nouă, iar viaţa îşi urmează cursul precum ciclul lunii până la apogeul sau. Apogeu pe care îl compar cu luna plină. Iar acesta este clipa in care murim. Restul ciclului lunar îl văd precum viaţa post mortem, sau viaţa pe care noi toţi ne-am dorit-o odată şi odată. Eu cred că perfecţiunea " vieţii " este abea după luna plină a morţii noastre, ca un triumf al încercării noastre de a atinge perfecţiunea mult visată.

Thursday, 9 June 2011

mine,yours,ours.

Cuvânt înainte : aceasta este o poveste care fără colegii mei nu ar fi luat viaţă . Este un " frame story " prin care ei mi-au demonstrat că oarecum ămi ănţeleg visele , dorinţele , sentimentele . Vă mulţumesc vouă , tuturor .

I. Once I thought I knew what love is . The fact is that I didn't but now I found it out , for real . This is a story about three full moons .
II. My moon , his moon and our moon . But where could my place be ? Only in my moon ? No , I fly into diffrent places , but I know that my place is in your moon.
III. Switching places with someones else moon will make me feel guilty , incomplete . Without your glances , without the view of your moon , without our moon  I wouldn't have been the butterfly I am now . Inspite all of this , my wings will not be shiny anymore and my heart would be broken , empty .
IV. But if it hadn't been for my broken heart , I wouldn't have been able to love you again . At first , it was just a funny game where we were playing tag in the garden like little kids , laughing and giggling . But now the situation has changed . We are not kids anymore . You are not a kid anymore .
V. Everything changed : the way we talk , write , walk but one thing remained the same : our love . " I love you " isn't just a quote that people use to say when they care about a person , for me it's more . I can not belive that after everything you've done , I still love you .
VI. I hope that one day you'll feel the same things that I feel . I hope you know how it is to wake up with the one you love in your mind , as I do . To know that I could do everything for you , because my love has not died . I hope that one day we'll have " our sun " , because I  am too tired to live in dark .
VII. My sun , your sun , our sun . But let's make together a bigger sun , the brightest one , the strongest relationship . Let's let our sun shine stronger than ever . Let me love you again .
VIII. This time should be the happiest one . I love you more than ever .
IX. And one more thing  : I have my star and you are that star . You might have your star , but I don't know who she truly is . And I dream that one day we'll have OUR star , shinier than anything else in this world. I love you .

Autorii :  I. M. ; II. Emma ; III. Miruna P. ; IV. Denisa ; V. Anca S. ; VI. Andda Pix ; VII. Adirana ; VIII. Sergiu ; IX. M.

Monday, 6 June 2011

Totul cu riscul de a nu avea nimic

Totul . Nimic . Sunt două cuvinte contradictorii şi totuşi , unul faără celălalt nu au sens . Sau , asta cred . Uite , am avut totul şi acum nu am nimic. Adică da am un prieten bun , căruia ştiu că îi pot spune totul . Dar nimic nu se va compara cu acele şoapte . Azi vreau să vorbesc despre o zi superbă de mai , o după-masă în care noi am fost numai noi şi nimic mai mult . O după-masă în care iubirea a preluat totul şi a lăsat restul lumii în neatul nepăsării .
Mă ţineai în braţe , mă sărutai pe frunte şi mă priveai ca pe cea mai de preţ comoară . Îmi mângâiai obrajii înlăcrimaţi , lacrimi care au fost pentru prima oară de fericire . Te iubeam , mă iubeai , ne iubeam şi asta era tot ceea ce conta . Fiecare TE IUBESC din ziua aia , fiecare atingere a buzelor noastre . A fost frumos să ne lăsăm ăatuţi de razele solare stând în iarba , nu ? Şti bine despre ce vorbesc . Iar acum abea de-mi găsesc cuvintele potrivite , deoarece nu vreau să arunc acele cuvinte pe care le am în suflet alături de o mlaştină de durere şi de lacrimi .
Uite , şti ...dacă nu şti o să o faci într-o bună zi . Aceasta este speranţa mea ultimată , speranţa mea poate mult prea peste ceea ce este posibil şi real. Este speranta care îmi dă puterea de a merge înspre ziua de mâine , chiar dacă timpul trece pe lângă mine precum un tren în drumul ce-l voi avea spre mare . Ce sper ? Ce simt ? Simt încă eternitatea . Iar asta îmi aduce speranţa că ... hai s-o zic pe limba mea : Someday , somehow , if we are ment to be , we will .
Iar aştern pe o pagină de net amalgamul meu mental . Nu mi-l pot pune în ordine . Chiar dacă încerc . O să dau totul în speranţa mea , chiar cu riscul de a nu mai avea nimic apoi . Te iubesc.

Thursday, 2 June 2011

Despre speranta (cu posibila dezamagire)

Astazi am decis a vorbi despre SPERANTA. De-a lungul juvenilei mele vieti am invatat ca speranta vine odata ce suferi. Speri sa treaca, sa nu te mai doara, sa revina totul la normal sau, mno, ma rog, la un relativ normal.
Stiu ce este aia speranta.Mi-am dus calatoria plina de fluxuri de sentimente pe rosul ocean de sange ce ne mentine vii pe picioarele incalculabil de mari ale sperantei. Da, recunosc cu tragere de inima, si stiu ca imi sta in gat atunci cand o zic, dar uneori speranta mea si-a dat duhul in propiile-mi brate.
Acum, stiu, exista o intrebare : ce legatura am avut eu cu speranta? Am sperat, din prima clipa de viciere mentala.Prima speranta a fost cea a razgandirii atunci,pe moment. Apoi am sperat ca el va vedea cat de mult m-a ranit si ca se va intoarce. Am sperat si inca sper ca poate, dorinta mea va devenii realitate.
Ce este speranta? Este acel ceva care te face sa vrei, totusi, in ciuda faptului existentei ei ca un gand abstract, sa traiesti. Sa lupti.Este acel ceva ce il ai chiar si dupa ce realizezi ca nu mai are sens. Dar ca merita sa speri ca s-ar putea intoarce totul in beneficiul tau.
Dezamagirea? Sperante in zadar, ca tu sa pleci tot asa, poate chiar mai rau decat erai. Imi este frica de sperante eronate. Sunt ca simplul fapt al adevarului "Mos Craciun nu exista!" . Doare,recunosc. Doare mai mult. Mult mai mult. De aia va/te rog. Oricine ai fi tu, cititorule. Speranta este cel mai frumos lucru din lume, dupa dragoste.Doar de', stiti proverbul:

"Hope Dies Last"

Tuesday, 31 May 2011

Fum. post scriptum 5

La inceput,totul a fost un fum negru,gros,prin care nu puteam sa vad.Dar usor usor acel fum s-a deschis la culoare.Aparea o silueta,chiar la bariera dintre a o vedea clar si a disparea in neat.Apoi apareau si alte siluete,ce treceau partial prin frontiera aceasta.Cand intr-un final...ACEA silueta a trecut cu totul.defpat,nici nu avea de ce sa treaca,fumul devinise aproape inexistent.
Iar silueta...acea silueta m-a purtat pe aripile iubirii,ale fericirii si ale dualitatii.Eu eram o figurina de aer si vid pe cand el era acel ceva ce trebuia sa imi umple existenta,completandu-ma.Era silueta ce a strapus fumul si l-a facut sa eludeze tot ceea ce imi apartinea,tot ceea ce gandeam,toate locurile in care mergeam.Era silueta care a facut fumul sa moara in cele mai groaznice chinuri.
Apoi o ploaie a luat nascare undeva,la granitele dintre mine,el si restul.Acolo unde eram noi era cald,soare,frumos.Ploaia s-a atasat farmecului nostru.Erau zile in care ne imbiba gandurile sau zile in care doar de ocolea.Dar in acele zile sortite raului,aparea abur.Abur?Da,abur.
Aburul ne-a inconjurat miseleste,ca si cum i-ar fi fost frica sa apara brusc.Un traznet a lovit in inima acelei siluete.Si a izbucnit cosmarul neputand a fi stapanit.Nu,nu a ars mocnit.A fost brusc.Fumul a reaparut.La fel de negru si de gros cum mi-l aduceam aminte.Iar silueta a trecut dupa acele bariere invizibile ale sperantei si ale amagirii,cautand,poate,o alta silueta care sa stinga focul infernului.

Post scriptum 5 : sfarsitul lui mai,ploaie si perdele trase la camera.O camera goala.Oare a meritat sa incerc?Dar daca merge,voi regreta ca am facut-o?Macar stiu ca am incercat...

Saturday, 21 May 2011

Tu?

Il simt.trece pe langa mine.Cu fiecare ridicare si coborare a leaganului privescu cum picioarele imi ating ba cerul,ba pamantul.Vantul imi adie prin parul desprins,il face sa se infoaie.Si imi usuca lacrimile de pe obraji.


-Sti....de fiecare data cand ma dau in leagan am aceias senzatie.Ma dau din ce in ce mai tare si vantul,care tu sti foarte bine ca imi e prieten,trece pe langa mine.Iar atunci cand varfurile balerinilor mei ating bolta cereasca,el trece pe langa mine soptindu-mi  grabit.
-Ce iti sopteste?
-Acelasi lucru,mi-l repeta de mii de ori.Doua cuvinte.
-Care?
-Te iubesc.
-Si cine le zice?Si le lasa purtate de vant?
-Tu?
-Exact...
-Si parca...de fiecare data cand sunt in leagan vantul imi impregneza in par iubirea intregii lumi,iubire ce  inunda fiecare molecula a corpului meu,iubire ce ajunge ca un soc electric in varfurile degetelor mele,unde simt furnicaturi.
-Si a cui e iubirea aia,defapt?Cine crezi ca ti-o trimite?
-Tu?
-Exact...
-Mias dori sa raman aici la noapte.Sa ma las batuta de razele lunii.Sa isi napusteasca razele asupra mea,cu violenta,pentru cat de paranoica am fost azi.Sti de ce am fost astazi asa,cu beneficiul regasirii inspiratiei?
-Eu?
-Tu?
-Eu.Exact!

Sunday, 3 April 2011

Tu,intotdeauna.&Post scriptum 4.

"Totul a inceput de la un ceai si o gluma."


Stiu,asta este adevarul.Eu plangeam dupa imposibil pe umarul tau.Tu ma consolai.Am realizat ca am sanse,dar totusi nu aveam incredere.Iar mi-am fortat norocul.Am facut-o degeaba.Tot cu tine am sfarsit.

Si nu o zic in nume de rau.Sunt pentru prima oara in ani de zile fericita.Zambesc,rad,plutesc.TRAIESC!

E acel sentiment de bine,de euforie pe care credeam ca il cunosc.De ce zic credeam?Pai,da,il cunosteam,dar nu atat de bine precum il cunosc acum.Nu era la fel de puternic.Niciodata nu a fost asa puternic.Niciodata nu am crezut ca voi putea gandi asa mare.Ca voi putea sa folosesc cuvintele acelea de care imi era atat de frica.Cuvinte marunte si scurte,poate chiar monosilabice.Dar care luate in brate,cantaresc mai mult decat kilometrii de alte prostii.Da,la asta visam,la asta speram.
Prima oara?O gluma ce a socat pe multi,pentru noi o distractie inofensiva.Un ceai intr-o sambata dupa-masa innorata si rece.Sau sa fi fost si mai demult?Un Twix intr-o clasa,razand la repetitii?Nu,nu.Era o seara a inceputului de noiembrie,in fata unui club de langa gara.Remember?Acum realizez ca aia a fost.

Acum?Acum...Acum daca incerca cineva sa ma omoare stiu ca eu as zambi si nu mi-ar pasa.Imi redai calumul si copilaria pe care am incercat de atatea ori sa o ucid prin a incerca sa fiu ca restul lumii.Eu,tu,parc.Ne jucam ca doi copii de 5 ani,razand.Nu ne pasa de nimic,ne distram.Of,cum am ajuns sa fiu asa?

Cand ma gandesc la tine...nu,m-am exprimat gresit,pentru ca asta fac tot timpul.Gandesc la tine si imi vin in cap siruri sinonimice pentru INTOTDEAUNA.Cred ca defapt,tu si intodeauna sunteti sinonime.Pentru mine.

In concluzie?Ce concluzie,care concluzie?Asta este numai inceputul.Povestea noastra nu va avea o concluzie.

Our story will last forever.


Post scriptum 4 : Te iubesc.Si nu exista destule cuvinte in lume care sa exprime cat de mult o fac.

Wednesday, 9 March 2011

O stea & post scriptum 3

Nu stiu ce mi-a venit cu acea stea.De mica am convingerea ca fiecare persoana ce pleaca dintre noi isi continua viata alaturi de ce plecati mai inainte,ca niste pete luminoase pe cuvertura manjita de cerneala numita cer.Iar cei ce se nasc sunt o stea ce coboara pentru a vedea lumea.Eu sunt o stea.Tu esti o stea.Toti suntem niste stele.
Dar ma intreb...asa cum sunt acum,vie si miscand,n-as putea sa ma duc acolo sus,alaturi de suratele mele?Sa pot sa vad lumea mea cu ochii pe care i-am avut odata,fara ca acum sa mai tin minte?Of,ar fi asa frumos.Poate chiar m-as decide sa raman acolo.Vai,ce frumos visez...
Si totusi,iata-ma o stea pe cerul intunecat de Martie.O stea cu o lunga coama.Una stralucitoare.O coama compusa din particule de amintiri si molecule de lacrimi de trisete.privesc lumea cu ochii prea blanzi,prea intelegatori,ce mi-au fost daruiti.Gandesc prea pozitiv,prea cred ca toti au o partea buna in spatele tuturor rautatilor.Prea am incredere in oricine,ca are un suflet si totusi nu poate fi asa diabolic.Sau poate?Nu,nu imi pot da seama.Sunt eu prea buna cu ei toti.Si de asta se profita.
Sunt o stea,o stea mica neinsemnata printre alte stele mici si neinsemnate.O farama de lumina ce apare incet,incet pe panza cerului de amiaza tarzie a fiecareri veri toride din istorie.Sunt o stea ce asteapta ori sa se ridice inapoi , sa isi poata intinde coama fara frica ca cineva se va prinde de ea si o va trage la fund.Ori...o stea care vrea sa coboare acolo jos si sa cunoasca,sa observe.Cert este ca...da,sunt o stea.Sunt o stea printre altele,dar sunt unica stea de aici si de acolo.


Post Scriptum 3 : Ascult "Vara Asta" by Vama Veche , afara este un frig de crapa pietrele.Sunt usor mai mult deprimata si cu inima in 4 zari.Subconstintul iar tipa "Tu nebuno,ti-am zis sa ai grija,sa nu faci aia si aia si aia?!Da tu...Las,trece si asta.Tot el e fraier.O sa vina inapoi asa cum au facut toti.Hai,smile si fuckhismoamadeadpeople!" Da,whatever,e un post scriptum fara rost.Da mi-a prins bine.

Tuesday, 22 February 2011

Iubeste si viseaza.

Sunt doua actiuni,doua lucruri pe care stiu sa le fac mai bine decat orice altceva.Imi place sa le fac.De ce?Pentru ca imi dau acel sentiment de bine si de usurare cand le fac.Iubesc si visez.Visez sa iubesc.Iubesc sa visez.Visez sa visez.Iubesc sa iubesc.
De mica am facut un singur lucru.Am visat.Am visat la ceea ce s-a intamplat ieri sau la ceea ce as vrea sa devin,sa fac,sa mi se intample.Eu cred ca visele sunt propiul meu univers in care nu exista ceea ce nu imi place si gasesc belsug in ceea ce imi place.Eu cred ca visele sunt acel taram unde nimic rau nu mi se poate intampla si unde pot crea cu un singur gand orice.Si acolo nu sunt judecata,nu sunt atacata.Acolo eu sunt regina si cea ce conteaza.
Odata cu anii ce au trecut in visele mele a aparut din ce in ce mai des un nou personaj.Unul pe care poate chiar si acum cred ca il cunosc,dar probabil e doar un inlocuitor.Incet incet am inceput sa simt ca iau foc in vise,ca explodez si ca zbor alaturi de acel personaj care imi tine peretii lumii viselor in picioare.Am inceput sa gust iubirea si sa o simt ca pe un invleis catifelat si moale dar totodata de nestrapuns pe pielea mea.
Acum oare visez?Normal,o fac oricand si oriunde.Dar de iubit,iubesc?Cum sa iti spun,caci poate tu vezi ceea ce incerc sa transmit,fiindu-ti este aderesata aceasta scrisoare.Iubesc in orice fel si iubesc pe oricine,dar m-am indragostit de iubirea care visez sa ti-o port.De ce ma mai complic atat cu asta?De la o simpla intrabre...DA,IUBESC!
Si iti zic si tie si oricui mai citeste scrisoarea mea.Va indemn la asta,chiar va rog sa faceti asta.Omule,IUBESTE.VISEAZA.

Friday, 4 February 2011

Ceata si vid.

     Aburul cald ce îmi iese din gura este acompaniat de fumul ţigării pe care o tin încercand sa nu o scap,avînd mana îngheţată.Imi este frica.Dar nu maresc pasul,mergand la fel de incet ca si cum as fi partasa a unui convoi funerar.Imi urmaresc pasii calcand pe suprafata uda,intunecata,numita asfalt.Si intunericul...da,erau felinare pe strada.Sau nu erau?De ici de colo se zarea o urma plapanda portocalie.Dar era atat de neinsemnata.Totul era inghitit de valul sufocant al cetii...
     Merg la fel de linistita,chiar daca eram speriata.Singura,in inuneric,in ploaie,in ceata.Singura pe un drum pe care il cunosc atat de bine.Dar care acum mi se pare strain.Este pustiu.Este atat de liniste.Pot sa aud linistea.Linistea asta ma doare,atat de de puternica...Imi pot auzi inima batand,suflul greu,pasii.
     Ma opresc si ma uit de jur imprejurul meu.Liniste,ceata,intuneric,stropi inghetati de ploaie ce imi ating fata.Sunt singura pe drum.Singura in vidul existenteti.Asa pot gandi.Infrunt suprafata uda de pe jos si ma intind.Stau pe spate,inconjurata de ceata,lasand ploaia sa imi intinda machiajul negru.Si incep sa ma gandesc la viata,la univres.Simt niste picaturi de ploaie fierbinti ca mi se preling pe obraji.A,sunt lacrimi.Uite,fiecare lacrima este o bucata din durerea si amagirea mea ce iese din mine si se duce langa mine,in vidul singuratatii.
     In sfarsit ma ridic,uda si murdara.Macar sunt curata in suflet.Mi-am lasat acolo,pe pavajul ud toate gandurile negre si toate problemele.Imi continui drumul prin ceata groasa,oftand.Imi continui drumul spre vidul nestiintei.

Thursday, 27 January 2011

Te iubesc & post scriptum 2

Imi aleg cu greu cuvintele.Nu ma intreba de ce.Poate pentru ca te iubesc prea mult.Poate pentru ca fara tine viata mea ar fi un abis.Poate pentru ca fara tine as fi distrusa.Poate pentru ca,in ciuda faptului ca nu te-am mai vazut de hm,8 ore?eu iti duc dorul,deja.Asa cum este in fiecare zi,cand ne despartim la pranz pana a doua zi de dimineata.Dara avem telefoane,ne consumam minutele si facem cost suplimentar numai ca sa ftim ca suntem impreuna,ca nu ne-am uitat reciproc.Ne ciondanim si randem,glumim,ne zice "TE IUBESC!" de o mie de ori pe zi , stiind ca acest sentiment va deveni si mai puternic cu fiecare secunda.
Tu.Cum ne-am cunoscut?6 septembrie 2010,cer innorat si racoare.Livada.Pe banca,la o tigara.Ce face tigara din om,vezi?Nu ne inchipuiam ca vom ajunge aici.Nu,nu o faceam.Am inceput sa vorbim mergand incet inspre Cafeteca,unde am mai stat de povesti cateva ceasuri bune.Apoi in parc,bere la pet,Dunhill Negru si niste Metallica din telefonul unui tovaras.Ha,cat am putut sa radem.
Si uite-ne azi.Suntem de nedespartit.Tu maine pleci,nu o sa te vad vreo 10 zile.Slava Cerului ca exista mess,telefoane si Skype,ca sa putem povesti tot ce se intampla la mine cat si la tine.Doamne,cat de mult pot sa te iubesc.Asa cum esti tu.Aiurita,ametita,uneori toanta.Iubesc tot la tine.Rasul tau e sincer,ca un clinchet.Zambetul te face sa pari si mai frumoasa decat esti.Fata de "what the fuck?!" pe care mi-o mai arunci in ore cand dau vreo duma sau cand te pun sa ma gadili in palma.Prea multe.Ti-as putea dedica un intreg roman,nu numai un simplu post pe blog.Dar asta este o dovada,pentru toata lumea.Sa vada si sa stie ca te iubesc.
Ana-Maria Andrei,iti jur pe tot ce am mai scump ca iti voi ramane alaturi indiferent de ce se intampla si ca te iubesc infinit.Ca nu te voi parasi si ca te voi sprijini in orice vrei sa faci.Ana,esti cea mai buna prietena a mea si asa vreau sa ramanem toata viata.TE IUBESC!

[post scriptum : 3 dimineata,intuneric,ne tinem in brate bete moarte.Te intreb ce ar face diriga daca ne-ar vedea asa.Vine raspunsul tau epic : "FIRST TIME NOTHING HAPPENS!".Ha,deci la mine sau la tine?]

Saturday, 22 January 2011

Subconstient.Omniprezent.Indrumator.

Uite,a plecat.Uite,te-a lasat singura.Tu fraiero!E spre binele tau,tampito!De ce sa plangi,sa iti faci sange rau pentru ca nu a fost sa fie?Hai,treci peste,mergi la urmatorul!
Uite ce imi zic,singura.Toata lumea ma intreaba "ba,esti bine?!" iar eu le raspund sec ca da.Nu,nu sunt bine,desteptilor!Cum as putea sa fiu?Din nou va zic,lasati-ma in depresia mea,in gandurile mele.Incerc sa trec peste,sa gasesc ceva poate mai bun decat ce am avut in trecut dar eu vreau ceva si nu mi se da.Stiu,acum sunt un copil razgaiat care da din picioare si urla "VREAU AIA!!!!!".
Da stiu.N-ai mai vrut.Sunt si eu complexata,ca orice persoana de altfel.Macar am puterea de a o recunoste.Sunt complexata si asta te alunga,pe tine si pe multi altii. 
"No,asta e!Asa-s eu.Accepta sau valea!"
Of,taci naibii din gura,subconstientule!Ma enervezi! 
"Eu pe tine sau tu pe mine,scumpo?!
Tu aia care plangi ca o fraiera dupa cine mai stie ce tip care nu te merita?" 
Ti-am zis sa taci!TACI!Nu e asa!Eu nu merit nimic.Eu sunt aia tampita...
"Of,nu te mai chinui sa negi.Nu iti pasa prea tare.Ti-o faci cu mana ta!"
Dar imi este greu...nu pot sa trec peste.Okay,hai sa zic ca tine.Nu vreau sa trec peste.De ce sa vreau?Uitare,din nou?Sti cat de mult detest sa uit.Nu vreau sa-l uit si pe el.Asa cum am facut cu restul....
"Pe ei i-ai uitat,unul cate unul.Urmeaza altii.De ce iti faci asta?
Pai...cred ca imi place.Da!Imi place!Imi place sa ma doara,sa sufar si sa vreau sa nu mai am nicio legatura cu lumea asta!Imi place,ador asta.Oh,dulce suferinta!
"Esti nebuna.Copila,ai o viata inainte si nu merita sa iti placa durerea si suferinta."
"Chiar nu merita.Trebuie sa fi puternica,optimista,napasatoare."
"Trebuie sa fi cum esti in momentele in care sunt numai eu cu tine."
"Adica sa imi ripostezi si sa imi comentezi.Asa trebuie sa faci si cu viata..."
Bine.Ai dreptate.Deafpt,asa zic acum.Ca peste o luna doua iara vom purta discutia asta,nu-i asa subconstinetule?Nu,nu imi mai pasa.Am o viata,hai sa o traiesc in exces.Asta cat mai apuc.O luna,doua.Pana ma apuca iara.Pana iara imi ia foc inima si imi explodeaza creierul dupa careva.M-am obisnuit.Nu-i asa rau...
"Ma bucur ca zici asta.Si nu conteaza ca o sa revi in starea asta infecta."
"In care plangi si iti smulgi comoara din cap de nervi si oftica."
"O sa fiu aici,tot timpul."
"Nu ma deranjeaza,chiar imi face placere sa urlu la tine WAKE UP! din cand in cand..."

Saturday, 8 January 2011

Implozie.

Si totusi,din toate astea ma desprind si ma arunc in vidul emotiilor.Bucurie,tristete,dragoste,ura,extaz,dezamagire. Antitezele tutror fetelot mele ma mananca incet , din interior , ma duc aproape de o implozie sentimentala ce m-ar putea distruge complet.
De ce?Iara-mi pun intrebarea asta,una retorica din cate vad.Nu imi pasa...ba imi pasa,nu o arat.Nu imi recunosc nici macar mie insami ca imi pasa.Poate ca nu imi pasa asa tare,doar putin.Imi pasa doar pentru ca cei la care tin eu resimt ceea ce multimea gandeste si spune despre mine.Si asta ii doare,ii supara.Pe mine ma macina.Dar realizez ca este cuvantul lor de aroganti impotriva propiei mele persoae,asupra fiinteti ce traieste in corpul pe care eu il denumesc AL MEU,chit ca stiu ca este o simpla ustensila ce ma tine in viata.
Uite cum aberez iarasi,plina de draci sub lumina infecta ce neonul o arunca deaspura mea si a paginii de matematica pe care pixul fuge creand mazgaliturile mele numite scris.Da,eu aberez.Eu iubesc.Eu urasc.Eu vreau sa uit de tot sau sa ma uite toti si sa o iau de la inceput.Vise...
Imi doresc acel ceva care sa ma distraga de la tot si sa imi drogheze mintea cu niste cuvinte filozofice,sa ma faca sa zambesc oriunde as fi,orice as face.Of doamne,m-am saturat de monotonia singuratatii si de abisul insangerat de lacrimi sarate.Pete de durere ce vreau sa imi fie luate si arse pe rug,sa le simt mirosul de putred ars,de distrugere.De moarte.
Valuri de ganduri negre mi se preling pe fata,pe trup.Le simt cum ma ard,cum imi mananca din carne.Mi se strang in jurul gatului si le simt cum ma sufoca.Cum imi termina si ultimele puteri,ultimele ganduri bune.Cum ma duc spre sfarsit...