Monday, 25 October 2010

Cu tine,in vis.

M-am trezit si de jur imprejurul meu plutea o aroma dulce,cunoscuta.Portocala...si vanilie.Imi aduce aminte de casa,de mama si de lumanarile ei.
Mi-am dat plapuma deoparte,am coborat din pat.De unde venea imbietorul miros al copilariei mele?Am dat perdelele inlaturi.Visam?
Portocali plini de fructe,boabe de vanilie.Peste tot,presarate.Si pudra alba,scanteietoare, a zapezii.
Clar,visam.Am deschis geamul si mirosul de basm a inundat camera.capul meu plutea iar inima a inceput sa-mi baga anormal de tare.Sa fi murit?Nu,nu am cum sa fi murit.Nu am ce cauta aici daca am murit.
Am alergat afara,euforica.Eram desculta dar am pasit pe zapada.Zapada?Nu se poate,parca era nisip...fina,deloc rece.
Si de undeva se auzea acea bataie ritmica pe care vara de vara adoram sa o aud.Marea.Mi-am facut loc printre crengi portocalii,incarcate.In departare,printre himerele copacilor,un cer de-un roz frenetic,presarat cu nori mov sau rosii,de foc,imi aduceau aminte de apusul tarziu de august.Si da,marea.Mirosul ei sarat devenea din ce in ce mai apasator si mai amestecat cu cat ma apropiam mai mult de mal.
Picioarele goale mi-au fost brusc lovite de apa.Apa?Asta nu era apa.Era ca si cum un val de saten,fin si racoros m-a atins,nicidecum umezeala apei.
M-am intors.Si te-am vazut pe tine.In cele mai frumoase straie albe,batute cu onixuri.Si cu doua aripi marete,negre si poate infricosatoare.Nu te-am recunoscut din prima,nu erai asa cum te stiam.Dar ceva te-a dat de gol...
Pe fata iti era asternut un zambet pasnic,calm.Acel zambet pe care il iubesc.Si eu am zambit.
-Tu esti?te-am intrebat speriata.
-Poate,tu ce crezi?mi-ai raspuns.
Ti-am sarit in brate si tu m-ai prins.Mi-am lipit capul de tine si am simtit cum migdale de diamant,lacrimi,au inceput sa mi se prelinga pe obraji.Iar tu...tu ti-am ingropat fata in parul meu si m-ai strans cu putere in brate,oftand.Din mine,o cascada de suspine si sughituri umplea aerul.
-Mi-a fost dor de tine!ti-am zis,ridicand capul si privind in acei ochi intelepti pe care i-am iubit atata.
-Nu trebuie sa iti fie,eu sunt tot timpul cu tine.Intotdeauna.
Aveai acea privire trista,ce de inceput de adio.Am inteles.Plecai.
-Nu ma parasi...i-am soptit.Nu din nou.
-Nu o fac,Mirunelu,mi-ai zis cu acea voce blanda,care ma calma,invocand alintul ce mi-l  dadusei de mica.
M-ai sarutat pe crestet iar eu am inchis ochii,savurand momentul,stiind ca s-ar putea sa fie ultimul.
Si atunci m-am trezit.Eram in camera mea,ca o portocala.O lacrima mi-a cazut pe fata.Tu nu mai erai langa mine,ai plecat...
Te iubesc,mi-e dor de tine.